Salariile românilor ar trebui să crească și orice creștere nouă să nu fie impozitată peste pragul actual de impozitare (impozitarea pe primii 2.300 de lei). În felul acesta, întreaga creștere ar intra în buzunarul românilor și nu s-ar duce jumătate din ea la stat. Însă chiar și în felul acesta, o creștere a salariului brut de 100-200 de lei, cum arată cel mai probabil scenariu al sondajului Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR), nu ar fi suficientă pentru nevoile actuale ale românilor, a transmis Florin Jianu, președintele CNIPMMR.

Întrebat de reporterul wall-street.ro despre impozitarea zero a salariului minim, propusă de USR-PLUS, Florin Jianu a afirmat că această măsură ar fi imposibil de pus în practică în România, pentru că o parte importantă a acelei impozitări se duce în contribuțiile pentru pensii și că asta ar însemna ca românii să nu mai beneficieze de pensie la finalul perioadei de muncă.

„Grecii au încercat să facă asta și a mers trei ani, apoi a văzut toată lumea ce s-a întâmplat cu economia lor”, a declarat președintele CNIPMMR.

O variantă mult mai bună în perspectiva CNIPMMR ar fi ca impozitarea să rămână la pragul ultimului nivel al salariului brut, și orice mărire să se adauge integral veniturilor salariatului, nu statului, potrivit lui Florin Jianu.

Impozitul zero pe salariul minim este „cea mai bună măsură pe care o putem lua ca să combatem sărăcia şi sper să fie aplicată din 2022 în agricultură, unde sunt salarii mici şi evaziune fiscală foarte mare”, a transmis anterior ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, care și-a dat între timp demisia din funcție.

Cel mai probabil scenariu este creșterea salariului brut cu 100-200 de lei

„Pentru român, în contextul creșterilor prețurilor actuale, nu este suficient să îi intre în buzunar 100 sau 200 de lei, cum ar fi în cazul în care impozitarea peste pragul de 2.300 de lei ar fi zero. Credem că salariul minim pe economie trebuie să aibă o componentă socială și o înțelegere asupra solidarității extrem de puternice, dar creșterea trebuie să se facă treptat și în urma consensului cu reprezentanții tuturor celor interesați: angajați, antreprenori etc.”, a declarat președintele CNIPMMR.

Potrivit scenariului cel mai probabil rezultat în urma sondajului realizat de CNIPMMR, la care au răspuns peste 1.100 de antreprenori, salariul minim brut va fi majorat cu 100 sau cu 200 de lei, un total de 40% dintre respondenți alegând aceste două variante.

Statul ar trebui să plafoneze prețurile, să se implice cumva în criza măririi de prețuri din zona energetică în privința susținerii românului, crede Florin Jianu, întrucât există 50% necesarul producției de gaz în Marea Neagră,

„Nu s-a făcut nimic, stă acolo. Or să înceapă în curând turcii să exploateze în zona respectivă”, adaugă Jianu.

Sindicatul Cartel Alfa, una dintre marile organizații de acest tip din țară, a transmis că salariul minim trebuie să fie calculat în relație cu coșul minim de consum lunar, și că acest coș are un preț de 2.800 de lei net. Reprezentanții sindicatului au reproșat că salariul minim net, adică banii care intră românilor în buzunar din salariul minim brut nu înseamnă nici măcar jumătate din această sumă.

PSD a transmis recent că din cauza prețurilor care au crescut puternic în ultima vreme autoritățile trebuie să ia măsuri și că majorarea salariului minim brut pe economie cu 8,7% este „absolut necesară”.

„În contextul scăderii abrupte a puterii de cumpărare a populaţiei urmare a exploziei preţurilor la toate produsele şi serviciile, dar în special la utilităţi, este absolut necesară creşterea imediată a salariului minim brut pe economie cu 8,7%, concomitent cu ridicarea plafoanelor privind deducerile personale de care pot beneficia angajaţii care au persoane în întreţinere. Partidul Social Democrat susţine creşterea imediată a salariului minim brut general pe economie de la valoarea de 2.300 la 2.500 lei, concomitent cu ridicarea plafoanelor de deduceri personale, aşa cum am prezentat în proiectul de lege privind stimularea natalităţii şi sprijinirea familiilor cu copii”, potrivit PSD.

După o întâlnire recentă cu membrii sindicatelor, Raluca Turcan a afirmat că orice creștere salarială asupra salariului trebuie să fie făcută în raportare la Economie, pentru că Economia țării trebuie să fie capabilă să susțină majorarea salariului minim brut.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri