Produsul Intern Brut a înregistrat în trimestrul patru din 2021 un avans de 0,4% în Uniunea Europeană şi de 0,3% în zona euro, comparativ cu precedentele trei luni, arată datele preliminare publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

În trimestrul trei din 2021, economia UE a crescut cu 2,2%, iar cea a zonei euro cu 2,3%, comparativ cu precedentele trei luni, potrivit Agerpres.ro.

Conform estimărilor preliminare ale Eurostat pentru 2021, pe baza datelor ajustate sezonier, PIB-ul a urcat cu 5,2% în zona euro şi în UE. Comisia Europeană estima în noiembrie că economia UE va continua să se extindă, atingând o rată de creştere de 5% în 2021, de 4,3% în 2022 şi de 2,5 % în 2023, în timp ce ratele de creştere pentru zona euro vor fi identice cu cele la nivelul UE în 2021 şi 2022, şi de 2,4% în 2023.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele pentru trimestrul patru din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, cel mai semnificativ avans a fost în Spania (2%), Portugalia (1,6%) şi Suedia (1,4%), scăderi fiind înregistrate în Austria (minus 2,2%), Germania (minus 0,7%) şi Letonia (minus 0,1%). Nu sunt disponibile datele pentru România.

De asemenea, în trimestrul patru din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, zona euro a înregistrat o creştere de 4,6% şi UE un avans de 4,8%, după o expansiune anuală de 3,9% şi, respectiv, 4,1%, în perioada iulie-septembrie 2021.

În ritm anual, toate statele membre UE pentru care sunt disponibile datele au înregistrat creşteri ale economiei în trimestrul patru din 2021.

Datele revizuite ale Eurostat privind evoluţia Produsului Intern Brut în zona euro şi în Uniunea Europeană în trimestrul patru din 2021 vor fi publicate pe 15 februarie.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri