Institutul Național de Statistică a publicat cele mai recente date privind starea drumurilor publice, reflectând situația la finalul anului 2021. Am încercat să aflăm cum stau, comparativ, țările vecine - două dintre acestea fiind, ca și noi, state membre ale Uniunii Europene.

Potrivit datelor INS, avem 86.199 kilometri de drumuri publice, dintre care o cincime - 17.530 km - sunt drumuri naționale, restul împărțindu-se în mod egal între drumuri publice și drumuri comunale. 28,4% din totalul drumurilor, adică 24.516 km, erau drumuri pietruite și de pământ.

Din aceștia, 8.331 de kilometri sunt drumuri doar de pământ, dintre care 18 kilometri sunt chiar drumuri naționale, iar peste 1.500, drumuri județene. Teoretic, ultimul drum național de pământ a fost asfaltat în 2018 (DN24C, între Rădăuți Prut și Manoleasa).

Pe de altă parte, la 31 decembrie 2021 aveam și 931 de kilometri de autostradă - adică puțin peste 1% din totalul drumurilor publice.

În 2019, CNAIR estima că circulația rutieră va fi deschisă pe 1.000 de kilometri de autostradă în 2020, iar în 2022 va ajunge la aproape 1.400 km.

Care este situația drumurilor în țările vecine

Bulgaria avea, conform celor mai recente date (din decembrie 2020), 19.917 kilometri de drumuri publice, adică mai puțin de un sfert din cât are România. Din aceștia, însă, doar 318 sunt de drumuri neasfaltate și 170 de drumuri pietruite. Pe de altă parte, 806 sunt de autostradă, adică aproximativ 4% din totalul drumurilor publice.

Tot la nivelul anului 2020, Ungaria avea 32.395 de kilometri de drumuri naționale, potrivit statisticilor oficiale. Autostrăzile reprezentau, în total, 2.253 km, iar drumurile de pământ sau pietruite, sub 300 km.

De asemenea, regiunea capitalei Budapesta este în topul european al densității rețelei de autostrăzi, cu 120 de kilometri de autostradă pe mia de kilometri pătrați, depășind astfel chiar și Berlinul (cele mai recente cifre sunt, totuși, din 2018). La acest parametru, din România doar regiunea București-Ilfov are cifre ce merită menționate - 46 de kilometri de autostradă pe mia de kilometri pătrați.

Serbia avea, în martie 2022, 936 de kilometri de autostradă, adică aproximativ 2% dintr-o rețea de drumuri publice de peste 45.000 de kilometri, dintre care 16.358 km reprezintă echivalentul drumurilor noastre naționale. Din celelalte drumuri, catalogate de vecini drept ”municipale”, peste 15.000 km erau de drum nepavat, aproximativ jumătate fiind de pământ - însă datele în acest sens sunt destul de vechi, din 2015.

Statistic: Number of road deaths in selected European countries between 2019 and 2020 (in deaths per million population) | Statista
Find more statistics at Statista

Comparația cu Ucraina este mai dificilă, deoarece aici autostrăzile (catalogate drept ”auto-magistrale”) sunt practic segmente de drum național și deci nu sunt calculate separat în statisticile oficiale. În 2017 erau 163.118 kilometri de drumuri publice, dintre care 159.595 km asfaltați. Teoretic, sunt peste 9.300 de kilometri de auto-magistrale, dar practic, cam un sfert sunt, de fapt, autostrăzi după definiția folosită în România și în statele UE.

Ca suprafață, Serbia este de 3 ori mai mică decât România, Ungaria, de 2,6 ori, Bulgaria are cam jumătate din suprafața României iar Ucraina este de două ori și jumătate mai mare.

Sursa foto: Pixabay / Molnar Szabolcs

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri