La finalul anului 2018, soferii puteau circula pe 807 kilometri de drumuri de mare viteza, dupa ce s-au finalizat 60 de kilometri. Celor 747 de kilometri din 2017 li s-au adaugat 6,5 kilometri din autostrada Bucuresti-Ploiesti, 11 kilometri din Varianta Ocolitoare Carei, din judetul Satu Mare, 13,7 kilometri din Autostrada Transilvania, pe loturile Ogra-Iernut si Ungheni-Iernut, 9,6 kilometri de autostrada intre Campia Turzii si Nadaselu, 29 de kilometri din autostrada Sebes-Turda, loturile 3 si 4 si 10 kilometri din varianta ocolitoare Caracal. In constructie mai erau 143 de kilometri, iar in pregatire erau circa 1.900 de kilometri.

Anul acesta, Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) estimeaza ca va deschide circulatia pe 118 kilometri de autostrada, iar numarul total al kilometrilor de drumuri de mare viteza va ajunge la 925.

La finalul anului 2019, vor fi gata urmatoarele segmente de autostrada: lotul Iernut-Campia Turzii, parte din Autostrada Transilvania, lotul Sebes-Aiud, din Autostrada Sebes-Turda si lotul Covasa-Deva, parte din Autostrada A1 Bucuresti-Nadlac.

In 2019, in constructie vor fi peste 270 de kilometri de drumuri de mare viteza care vizeaza Centura de Sud a Capitalei, lotul Slatina-Craiova, parte din Drumul Expres Pitesti-Craiova, sectiunea Suplacu de Barcau-Bors, parte din Autostrada Transilvania, loturile Pitesti-Curtea de Arges si Boita-Sibiu, parte din Autostrada Pitesti-Sibiu si Varianta de Ocolire a Municipiului Bacau si sectiunea Brasov-Cristian, parte din Autostrada Bucuresti-Brasov.

Asociatia Pro Infrastructura...
Citeste si: Pro Infrastructura: 43 km de autostrada pot fi inaugurati in 2019

Anul in care Romania depaseste 1.000 de kilometri de autostrada

Numarul kilometrilor de autostrada va trece de 1.000 in 2020, urmand sa fie deschisi circa 89 de kilometri: sectiunea Brasov-Cristian, lotul Ungheni-Targu Mures si lotul Suplacu de Barcau-Bors. Astfel, in anul urmator ar trebui sa fie dati circulatiei 1.014 kilometri de drumuri de mare viteza.

In 2021, CNAIR prognozeaza ca va deschide circulatiei 92 de kilometri de autostrada, urmand ca numarul total sa ajunga la 1.106. Peste doi ani, soferii ar putea circula pe drumul de mare viteza dintre Braila si Galati, pe tronsonul Slatina-Craiova, parte din Drumul Expres Pitesti-Craiova si pe tronsonul Suplacu de Barcau-Nadaselu, parte din Autostrada Transilvania.

Proiectele pregatite post Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020 insumeaza aproape 530 de kilometri de mare viteza si sunt reprezentati de urmatoarele drumuri expres: Suceava-Botosani, Bacau-Targu Neamt si Turda-Halmeu.

Autostrada Sibiu-Pitesti, cu...
Citeste si: Autostrada Sibiu-Pitesti, cu un pas mai aproape de realizare

2022 - 1.400 de kilometri de drumuri de mare viteza

Planurile Companiei de Drumuri ajung pana in 2022, cand in Romania sunt prognozati sa fie 1.397 de kilometri de drumuri de mare viteza. Astfel, la finalul anului 2022, vor fi gata 281 de kilometri de autostrada, reprezentati de sectiunile Sibiu-Fagaras, parte din Autostrada Sibiu-Brasov, lotul Meses-Nadaselu, parte din Autostrada Transilvania, tronsonul Pitesti-Slatina, din Drumul Expres Pitesti-Craiova si legatura dintre Autostrada Transilvania si Oradea.

Proiectele pregatite post Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020 ajung la 793 de kilometri de mare viteza. Pe langa drumurile expres Suceava-Botosani, Bacau-Targu Neamt si Campia Turzii-Halmeu, sunt mentionate Arad-Oradea, Targu Jiu-Deva si Brasov-Pitesti.

In 2022, raman in constructie urmatoarele tronsoane: Nusfalau-Meses, parte din Autostrada Transilvania, Targu-Mures-Targu-Neamt, Drumul Expres Siret-Pascani, Autostrada Ploiesti-Pascani, Drumul Expres Gaesti-Ploiesti, autostrada Bacau-Brasov, tronsonul Brasov-Fagaras, parte din Autostrada Brasov-Sibiu si Drumurile Expres Constanta-Tulcea-Braila, Focsani-Braila si Buzau-Braila. Se remarca ca pentru urmatorii 4 ani nu exista un plan de a conecta orasul Iasi cu un drum de mare viteza de restul tarii, ramanand, astfel, izolat.

Autostrada Targu Neamt - Iasi...
Citeste si: Autostrada Targu Neamt - Iasi: Ce taxa vor plati soferii?

Sursa foto: CNAIR