Ministerul Transporturilor sustine ca Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) are bani sa finalizeze 134 de kilometri de autostrada, dupa ce la finalul anului trecut spunea ca circulatia rutiera s-ar putea deschide pe 75 de kilometri noi de autostrada in 2020. Asociatia Pro Infrastructura mizeaza, insa, pe un scenariu realist in care vor fi gata doar 23 de kilometri.

La finalul anului trecut, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, avansa 75 de kilometri noi de autostrada pe care s-ar putea circula in 2020 si anume Bors – Biharia (5 kilometri de autostrada), lotul 1 si 2 din Sebes – Turda (41 de kilometri), sectorul Ogra – Campia Turzii (34 de kilometri).

Recent, Bode a declarat in timpul unui interviu ca Compania de Drumuri are bani pentru realizarea celor 134 de kilometri de autostrada care sunt in lucru in prezent, insa este nevoie de mobilitate si seriozitate.

"Avem 12,1 miliarde de lei bani alocati, cu 70% mai mult fata de 2018, spre exemplu, prin legea bugetului. Pe fonduri europene, am avut anul trecut 5,9 miliarde de lei alocati, am executat 4,2 miliarde, iar in acest an avem 6,4 miliarde, adica 1,3 miliarde de euro. Daca ar fi sa finalizam cei 134 de kilometri care sunt in diferite stadii de executie, ne vor ramane bani. Deci este falsa ideea ca nu avem bani sau nu sunt alocari suficiente", a spus Bode la Digi24.

Pe de alta parte, expertii rutieri din cadrul Asociatiei Pro Infrastructura spun ca cel mai probabil vor fi dati in trafic putin peste 20 de kilometri din Autostrada 3. Mai mult, ei acuza Guvernul Orban ca subfinanteaza marile proiecte de infrastructura.

"Intr-un scenariu realist, ne asteptam la 23 de kilometri noi de autostrada in 2020 (A3 Iernut-Chetani si A3 Bors-Biharia), iar intr-un scenariu optimist si chiar ultra-optimist la 64 de kilometri noi de autostrada (A3 Iernut-Chetani, A3 Bors-Biharia, A10 Sebes-Teius, A7 Bacau)", scrie Pro Infrastructura.

Lucrarile pe cei 5 kilometri dintre Bors si Biharia, care fac legatura cu autostrada maghiara M4, au inceput anul trecut si sunt asteptate sa fie finalizate anul acesta. Pe tronsonul Iernut-Chetani, lucrarile de proiectare au inceput in anul 2016.

In prezent se mai lucreaza la loturile 1 si 2 din A10 Sebes-Turda, la Centura Bacau, parte din A7, la sectoarele Bors-Biharia si Rasnov-Cristian, parte din A3 si la sectiunile Iernut-Chetani si Chetani-Campia Turzii, care fac parte din A3.

Reteaua de autostrazi din Romania masura, la finalul anului 2019, 850 de kilometri, dupa deschiderea circulatiei pe cei 40 de kilometri din Autostrada 1 (A1), care erau gata inca din 2018. Pe hartiile Companiei de Drumuri, numarul de kilometri de sosele de mare viteza trebuia sa ajunga la 930, dar realitatea din teren a facut posibilia doar inaugurarea lotului 3 si a lotului 4 din Autostrada Lugoj-Deva.

Sursa foto: Asociatia Pro Infrastructura

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri