Guvernul României a aprobat ultimul document necesar astfel încât cererea de plată numărul 1 să fie transmisă la Comisia Europeană, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, în briefingul susţinut la finalul şedinţei de Guvern, conform Agerpres.

"Guvernul României a aprobat astăzi ultimul document necesar astfel încât cererea de plată numărul 1, cu termen pe data de 31 mai 2022, să fie transmisă la Comisia Europeană. Aşa după cum se cunoaşte, cererea de plată numărul 1 are o valoare de 3 miliarde de euro, iar pentru aceasta România trebuie să îndeplinească trei condiţii majore. Prima condiţie este cea referitoare la aranjamentele operaţionale, document care a fost semnat în cursul zilei de ieri de către Comisia Europeană, aşa încât condiţia aceasta referitoare la aranjamentele operaţionale a fost îndeplinită", a precizat Boloş.

El a subliniat că mecanismele din aranjamentele operaţionale definesc mecanismele de control şi de verificare pe care le avem la nivelul fiecărui jalon din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Retail jobs

"A doua condiţie este cea referitoare la milestone-uri, deci respectiv jaloane - 21 de jaloane pe care le aveam de îndeplinit până la sfârşitul anului 2021. Astăzi sunt încărcate toate în sistemul electronic al Comisiei Europene şi mai avem cea de-a treia condiţie cu privire la auditul mecanismului Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care raport de audit, ca urmare a deciziei de aprobare de astăzi, urmează să fie finalizat până la depunerea cererii de plată numărul 1", a mai spus Boloş.

Totodată, ministrul Investiţiilor a subliniat că "România este astăzi în situaţia în care pe data de 31 mai 2022 să respecte termenul de depunere pentru cererea de plată".

Sursa foto: Marcel Boloș/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri