Germania a fost criticată de un organism global de supervizare pentru că nu a făcut suficient în vederea combaterii spălării banilor, cum ar fi urmărirea penală în foarte puţine cazuri, chiar dacă este unul dintre cele mai mari centre globale de procesare a numerarului, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Raportul Grupului de Acţiune Financiară Internaţională (FATF), care stabileşte standardele pentru combaterea spălării banilor, este o lovitură pentru Germania, care se laudă cu reputaţia sa în privinţa integrităţii.

Evaluarea indică o serie de neajunsuri, inclusiv lipsa controlului celor care gestionează sume mari de bani, cum ar fi agenţiile imobiliare, şi apreciază că, în timp ce Germania a subestimat riscurile, nu a făcut suficient în vederea combaterii spălării banilor.

De exemplu, FATF a criticat modul incoerent în care se realizează supervizarea, cu peste 300 de autorităţi regionale responsabile pentru monitorizarea acestui tip de jucători, dar care au personal insuficient.

Calificativul obţinut de Germania este mult în urma celui al Franţei

Calificativul obţinut de Germania este mult în urma celui al Franţei, recent evaluată de FATF. Din cauza clasamentului slab, Germania va trebui acum să raporteze anual Grupului de Acţiune Financiara Internaţională în următorii ani în privinţa progreselor înregistrate în rezolvarea deficienţelor.

Retail jobs

Ministrul german de Finanţe, Christian Lindner, a admis problema şi s-a angajat să centralizeze controlul, să aducă mai mulţi angajaţi şi să modernizeze tehnologia.

"Gestionăm situaţia cu micii infractori, în timp ce infractorii mari dispar", le-a spus Lindner jurnaliştilor înainte de publicarea raportului, angajându-se să accelereze eforturile pentru "depistarea banilor".

În raportul FATF se arată că în Germania au fost anchetate în 2020 aproximativ 1.000 persoane acuzate de spălarea banilor, chiar dacă au fost deschise 37.000 de anchete.

Germania are mai multe bănci decât orice stat membru UE, deşi mulţi cetăţeni germani preferă să utilizeze numerar, acesta reprezentând trei sferturi din tranzacţii. Şi nu există limită superioară pentru tranzacţiile în numerar, atrage atenţia FATF.

Citeste si:
Anchetă de proporții a Parchetului European condus de Kovesi, în...
Anchetă a Parchetului...

De asemenea, există riscuri de spălare a banilor în cazul plăţilor "hawala" (transfer în arabă). Sistemul este folosit în orientul Mijlociu, şi prevede mutarea plăţilor printr-o reţea de încredere de agenţi, care operează în afara băncilor.

Germania are 11 milioane de migranţi, al treilea cel mai ridicat nivel global.

FATF a cerut Germaniei să adopte "măsuri suplimentare pentru a atenua mai eficient riscurile în privinţa numerarului şi al serviciilor hawala".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri F