Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu spune că România are şansa de a trece mult mai uşor peste crizele economice, având în vedere investiţiile care se realizează în prezent, notează Agerpres.

Liderul PSD a amintit de proiectele de infrastructură şi a subliniat că în mandatul actualului ministru al Transporturilor, social-democratul Sorin Grindeanu, s-a atins un record absolut al contractelor semnate, în valoare de 4,7 miliarde euro.

"Este un lucru extraordinar! Ca o ţară să intre în recesiune sunt doi indicatori importanţi: inflaţia şi şomajul. În acest moment există inflaţie în România, există inflaţie în toată Europa, dar în România nu există şomaj. Cu astfel de lucrări pornite, mai ales în zona de execuţie, şi pe termene scurte - pentru că cei mai grei ani vor fi următorii doi ani pentru întreaga Europă - România are şansa de a trece mult mai uşor peste aceste crize", a declarat Marcel Ciolacu.

Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor a fost prezent la Buzău la semnarea contractului pentru execuţia centurii oraşului.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri