Asigurarea creşterii economice sustenabile reprezintă un obiectiv pe termen scurt, dar şi mediu şi lung al Guvernului, alte obiective importante fiind reducerea inflaţiei şi consolidarea fiscal-bugetară, a declarat, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, conform Agerpres.

"Obiectivul pe care îl avem pe termen scurt, dar şi pe termen mediu şi lung, este acela de a asigura o creştere economică sustenabilă. Şi din această perspectivă (...) pe zona de industrie alimentară şi pe ceea ce înseamnă materiale de construcţii şi industria de construcţii, care sunt importante pentru noi în această perioadă, deoarece în paralel implementăm o serie de proiecte de infrastructură de transport, aceste tipuri de scheme de ajutor de stat urmează să fie promovate şi să fie aprobate în şedinţele de Guvern viitoare. Este un prim pas pentru a avea o creştere economică sustenabilă, îndeosebi pe zona aceasta de investiţii şi mai ales în contextul în care pentru industria agroalimentară, dar şi pentru industria de construcţii, am avut scheme de ajutor de stat finanţate din fonduri europene", a spus Boloş.

El a menţionat, în context, schema de microgranturi şi granturi pentru capital de lucru destinată industriei agroalimentare, din luna mai 2022, schema de ajutor de stat în valoare de 150 de milioane de euro destinată industriei agroalimentare, din octombrie 2022, precum şi 150 de milioane de euro pentru industria de construcţii.

"Este un obiectiv important pentru România, v-am spus, un obiectiv pe termen scurt, dar şi mediu şi lung, care aduce un plus de valoare adăugată şi, desigur, utilizarea fondurilor publice pentru astfel de scheme de ajutor de stat într-o zonă de activităţi economice cu un potenţial pe care îl are economia naţională. Vorbesc atât de potenţialul agricol, dar şi de partea de resurse minerale. Acestea pot să dea un impuls sănătos pentru ceea ce înseamnă creşterea economică sustenabilă a României", a explicat noul ministru al Finanţelor.

Referitor la reducerea inflaţiei, acesta a subliniat că e nevoie de un mix de politici monetare şi fiscale şi că săptămâna viitoare ar putea avea loc o întâlnire cu reprezentanţii Băncii Naţionale.

"De asemenea, ţinta de reducere a inflaţiei este un alt obiectiv important pe care Guvernul României şi l-a propus şi, aici fiind vorba de un mix de politici monetare şi politică fiscală, probabil săptămâna viitoare vom avea întâlnire inclusiv cu Banca Naţională a României, aşa cum este firesc, să facem această armonizare de politici pentru obiectivul îndrăzneţ de reducere a inflaţiei şi a trece la inflaţie cu o singură cifră, iar setul de măsuri pe care urmează să îl promovăm în acest sens, de asemenea, va fi discutat şi aprobat în şedinţă de Guvern", a precizat Marcel Boloş.

Ministrul Finanţelor a mai afirmat că ţinta de deficit bugetar de 4,4% reprezintă un angajament faţă de Uniunea Europeană, consolidarea fiscal-bugetară fiind un obiectiv ce face parte dintre criteriile de aderare la zona euro.

"Sigur, n-aş putea să nu amintesc şi de obiectivul de consolidare fiscal-bugetară pe care l-am anunţat şi la audieri - noi avem o ţintă de deficit bugetar de 4,4% din PIB pe care o avem ca şi angajament faţă de Uniunea Europeană - şi este un obiectiv care face parte din criteriile de aderare la zona euro, care cred eu că este un obiectiv de ţară extrem de important, la care trebuie să ne gândim din timp şi pe care trebuie să îl avem în vedere", a punctat acesta.

Sursa foto: Facebook / Marcel Bolos

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri