Continuarea politicii prin care sunt trase dividende la bugetul de stat de la companiile din energie, lăsându-le fără resurse de investiţii, ne va face rău pe termen lung, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

"Noi întotdeauna vom fi de partea companiilor noastre şi într-un dialog constructiv cu Ministerul Finanţelor, pentru că trebuie să înţelegem că, dacă vom continua o politică în care tragem dividende la bugetul de stat şi lăsăm Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz fără resursele de a face investiţiile pe care trebuie să le facă, ne facem rău pe termen lung. Adică, sigur, contabil, poate ne vom închide mai bine la finalul acestui an, dar în perspectiva a 2 - 3 - 5 - 10 ani nu vom reuşi să facem aceste proiecte de investiţii. Şi colegii mei din aceste companii importante ale statului român, şi nu sunt doar ale statului român, sunt companii listate, ştiu că întotdeauna voi susţine punctul lor de vedere", a spus Burduja, citat de Agerpres.

El a subliniat că nu pot fi făcute proiecte de miliarde de euro fără sumele de la dividende şi nici nu pot fi obţinute finanţări pe pieţele internaţionale spunând că Ministerul Finanţelor a decis că dividendele trebuie să fie mai mari.

"Nu poţi să faci proiecte de miliarde de euro şi să nu te bazezi pe dividendele care de fapt ar trebui să-ţi aparţină. Mai mult, trebuie să ridici finanţări pe pieţele internaţionale, trebuie să ai un dialog cu marile bănci de investiţii, şi nu poţi să te duci să spui: «Ştiţi, Ministerul de Finanţe anul acesta a hotărât că de fapt trebuie să dau 80% din dividende şi nu 50% sau 30%»", a punctat ministrul Energiei.

Sursa foto: wall-street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri