Privatizarea în România a început în anii ’90: a fost un proces controversat, dar care a reușit să salveze companii precum Uzinele Dacia, prin preluarea de către Renault. Călin Georgescu, candidatul cu discurs antieuropean care a obținut cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale, spune că „nicio privatizare nu este justificată”, acesta mizând, în planul său pentru România, pe o economie suveranistă. Discursul acestui candidat este îmbrățișat de cei care cred că acum 20 de ani o duceam mai bine - lucru dezmințit de cifrele care arată progresul din ultimii ani - explică analistul economic Cristian Tudorescu.
În retorica lui Călin Georgescu, considerată de mulți analiști un pericol la adresa democrației, acesta își dorește implementarea unei economii suveranist-distributiste. O asemenea doctrină ar susține o economie bazată pe proprietatea protejată în interiorul granițelor statului suveran, promovând independența economică și politică, dar și solidaritatea comunităților locale: altfel spus, o economie mai închisă, care ar depinde mai puțin de importuri exporturi sau investiții străine în România. Poți vedea AICI ce înseamnă, teoretic, autarhia, adică o economie închisă.
Într-un interviu pentru Politico, Georgescu spune că „nicio privatizare nu este justificată” și că multe companii străine care activează în România pleacă cu profiturile acasă fără să investească „un cent” la noi. Cristi Tudorescu spune că acest discurs este asimilat de persoanele care nu cred într-un „paseism economic”, acela că acum 20 de ani ne era mai bine.
Există o parte din public căruia, dacă îi spui că se trăiește mai bine decât acum 20 de ani, nu te crede. Acestui tip de public i se adresează unul dintre candidații la presedinție, atunci când spune că privatizarea nu este bună. În realitate au fost privatizări bune în România și în același timp au fost și privatizări eșuate, iar asta se întâmplă peste tot în lume.
Cristi Tudorescu, analist economic
Aderarea României la Uniunea Europeană a fost cel mai bun lucru care s-a întâmplat cu economia țării, iar acest lucru nu o zic doar jurnaliștii sau politicienii, o spun cifrele. Spre exemplu, acum 30 de ani PIB-ul României era de 26,6 miliarde de euro, iar acum, după aderarea României la Uniunea Europeană, este de aproximativ 357 miliarde de euro. Ce înseamnă asta mai practic? Se pare că NU suntem „slugile Europei”, cum își construiesc discursul unii politicieni, ci pentru fiecare euro contribuit la UE, am primit 3 înapoi. Citește o analiză completă a creșterii economiei după aderare AICI.
Cum au reușit privatizările să salveze companiile românești de la faliment
Una dintre privatizările de succes ale României a fost preluarea Uzinelor Dacia de grupul francez Renault. Dacia a trecut printr-un proces amplu de modernizare, devenind un brand global de succes.
În primele 10 luni ale acestui an, Dacia Sandero a fost cea mai populară mașină de pe piața europeană, cu 224.875 de unități comercializate, cu 14,3% mai multe decât în intervalul similar din 2023. Rezultatele bune ale hatchback-ului, dar și ale SUV-ului Duster, care se numără printre cele mai bine vândute 10 mașini noi în Europa, poziționează Dacia peste mărci cu greutate ca Fiat, Citroen, Opel, Hyundai sau Kia.
Analistul Cristi Tudurescu spune că publicul lui Georgescu încă mai crede că un brand precul Oltcit-ul ar fi supraviețuit și acum sau că electrocasnicele de la Găești se puteau lupta cu branduri internaționale.
„Un astfel de mesaj țintește pe cei care cred că atunci când Uzinele Dacia erau în buza falimentului, în anii 2000, era mai bine. Sau care cred că Oltcit-ul ar fi supraviețuit și acum. Iar frigiderele produse la Găești, dacă rămâneau "ale noastre" ar fi fost competitive cu marile companii internaționale”, subliniază analistul.
Pe lângă Dacia, au fost privatizate cu succes companii precum BCR, Petrom, SIDEX Galați, Romtelecom, ALRO Slatina și BRD. Totodată, au existat exemple în istorie și de privatizări eșuate, exemple fiind Oltchim sau CFR Marfă.