În pragul turului doi al alegerilor prezidenţiale, Dan Șucu, Președintele Concordia le solicită celor doi candidaţi rămaşi în cursă să declare public că nu vor schimba drumul european şi atlantic al României, nu vor susţine măriri de taxe şi se vor implica în eliminarea dezechilibrelor economice, vor respecta democraţia, libertatea, proprietatea privată şi domnia legii. George Simion a reacționat, într-o postare pe blogul său.
„Ca viitor Președinte al României, țin să afirm limpede: România nu se va abate de la parcursul său european și atlantic. Apartenența noastră la Uniunea Europeană și parteneriatul strategic cu Statele Unite reprezintă repere ferme de stabilitate și securitate, pe care le vom întări, nu contesta”, a declarat George Simion.
Liderul AUR a mai transmis că în ceea ce privește mediul economic, acesta va susține „o economie de piață autentică, transparentă și competitivă”, cu regulile bine definite și în care „inițiativa privată este încurajată, nu penalizată”.
„Suntem pentru stabilitate fiscală, pentru un mediu antreprenorial sănătos, pentru investiții solide – autohtone și străine – și pentru un cadru instituțional care să garanteze libertatea economică, statul de drept și democrația funcțională (...) În acest spirit, vă adresez invitația sinceră de a avea o discuție directă în perioada următoare”, a mai spus George Simion.