Ministerul Educației vrea să modifice, începând din această toamnă, numărul de ore alocat fiecărei materii în parte, pentru clasele de început de ciclu. Un proiect de Ordonanță de Urgență lansat de Minister prevede că din anul școlar 2020-2021 numărul de ore de școală din planurile-cadru se aprobă prin ordin al ministrului educației și se aplică pentru clasa pregătitoare, clasa a V-a și clasa a IX-a, scrie G4Media.

Ministerul Educației a lansat în dezbatere un proiect de Ordonanță de Urgență (OUG) “hibrid”, care introduce noi reguli pentru școala în timp de pandemie, dar care modifică și Legea Educației.

În ceea ce privește modificarea planurilor-cadru – adică a materiilor pe care le studiază un elev în fiecare clasă și a numărului de ore alocat fiecărei discipline în parte – proiectul de OUG prevede că schimbările încep acum, în anul școlar 2020-2021, și se vor “finaliza pentru toate clasele până la începerea anului școlar 2025 – 2026.”

Câte ore vor face elevii, pe zi, dacă modificarea va respecta legea promulgată de Iohannis:

  • în medie 20 de ore pe săptămână la învăţământul primar (4 ore/zi),
  • în medie 25 de ore pe săptămână la învăţământul gimnazial (5 ore/zi)
  • în medie 30 de ore pe săptămână la învăţământul liceal (6 ore/zi).

Ministerul Educației își rezervă, însă, dreptul de a modifica încă de anul acesta planurile-cadru și pentru celelalte clase.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri