Guvernul are în pregătire o ordonanţă de urgenţă privind învăţământul online pentru anul şcolar şi universitar 2020-2021, precum şi un proiect de lege necesar pentru prezenţa fizică la cursuri, care să permită descentralizarea deciziei la nivelul unităţilor de învăţământ, Inspectoratelor şcolare şi Direcţiilor de sănătate publică, a anunţat ministrul Educaţiei, Monica Anisie, scrie Digi24.

"Este vorba, pe de o parte, de o ordonanţă de urgenţă cu precizările clare pentru modul în care vom susţine cursurile în sistem online. (...) A existat o astfel de ordonanţă de urgenţă pentru anul şcolar 2019-2020. Ea este valabilă numai până la 31 august 2020 pentru învăţământul preuniversitar şi până la 31 septembrie pentru învăţământul universitar. Acum pregătim o ordonanţă de urgenţă în care să reglementăm acest tip de învăţare online. Pregătim şi un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii 55 privind unele măsuri privind prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Modificarea este necesară pentru că trebuie să venim cu o măsură clară referitor la descentralizarea deciziei la nivelul unităţilor de învăţământ, Inspectoratelor şcolare şi Direcţiilor de sănătate publică", a afirmat, Anisie, la o dezbatere organizată de Comisia de învăţământ din Senat.

Ea a precizat că se vor va face modificări la articolul 38 al Legii 55 în sensul că activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor, elevilor se pot suspenda la propunerea Consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar, cu avizul Inspectoratului şcolar judeţean şi aprobarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Monica Anisie a apelat la sprijinul Parlamentului pentru reglementări privind angajarea de personal nedidactic în învăţământul preuniversitar.

Pentru învăţământul online, a amintit Anisie, vor fi achiziţionate peste 500.000 de tablete, cu fonduri din diverse surse.

Retail jobs

Ea şi-a exprimat speranţa ca rectificarea bugetară să fie una pozitivă pentru Ministerul Educaţiei.

Sursa foto: Agerpres FOTO
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri