Notele copiilor sunt importante pentru 50% dintre părinți, însă, doar un sfert dintre aceștia sunt de părere că există o legătură directă între perfomanța școlară și succesul în viața adultă, conform unui studiu realizat de fondatorii comunității Tikaboo România și Social Insights.

Această ipoteză este susținută de cercetările specialiștilor din SUA, care plasează inteligența emoțională (EQ) pe un loc superior atât în predictibilitatea unei cariere de succes, cât și pentru împlinirea în plan personal. În acest context, s-a lansat în România Academia emoțiilor, programul prin care copiii între 4 și 12 ani își pot dezvolta inteligența emoțională. Programul durează 7 săptămâni și dezvoltă 7 abilități-cheie: observarea comportamentului, perceptia emoțiilor, joaca de-a emoția, înțelegerea emoțiilor, gestionarea acestora, empatia și consumul emoțiilor.

„Suntem ființe emoționale, iar comportamentul nostru este un efect a ceea ce simțim. Din acest motiv, școala emoțiilor este cea mai importantă instituție de învățământ pe care suntem nevoiți să o absolvim cu toții. Așa a luat naștere acest program. Simplul fapt că înțelegem cum funcționăm ne oferă oportunitatea de a construi exact comportamentul pe care noi ni-l dorim, iar orice copil merită oportunitatea de a se folosi de emoții pentru a-și atinge potențialul real, în loc să rămână blocat dacă nu știe cum să le gestioneze și să le consume”, spune Florin Alexandru, analist comportamental, fondator Tikaboo și creator al Academiei emoțiilor.

Fiecare modul cuprinde șapte povești pe care părinții le vor citi împreună cu cei mici, urmate de câte un exercițiu sub formă de joc ce va fixa abilitatea la care fac referire poveștile. Exemplele practice din viața de zi cu zi îl vor determina pe copil să facă asocieri directe cu ceea ce i se întâmplă zilnic și să-și însușească abilitatea cu mai multă ușurință. De asemenea, pentru a facilita procesul de învățare, vor exista scurte materiale video de suport atât pentru copii, cât și pentru părinți, precum și un grup dedicat, unde părinții pot primi lămuriri suplimentare.

Costul programului este de 490 lei, iar la 9 programe achiziționate, creatorii Academiei emoțiilor vor oferi oportunitatea unei familii defavorizate de a-și dezvolta abilitățile emoționale, oferind atât acces gratuit la toate programele din portofoliu.

Creatorii programului și-au propus ca, tot din din vânzările generate, să pună la dispoziția acestor familii, în mod gratuit, un smartphone sau o tabletă conectate la internet pentru a facilita accesul acestora nu doar la programe, ci și la tehnologie și informație.

„Ne propunem ca, în doi ani, să ajutăm 10.000 de astfel de familii să aibă acces la educație continuă și să ofere șansa copiilor lor la un viitor mai bun”, spune Florin Alexandru.

Printre beneficiile absolvirii Academiei emoțiilor se numără: înțelegerea propriului comportament, creșterea încrederii în propria persoană, dezvoltarea empatiei și rezilienței, gestionarea corectă a emoțiilor, dezvoltarea motivației intrinseci și a gândirii constructive, asumarea propriilor alegeri și a comportamentului, precum și o relație armonioasă cu propria persoană. Programul nu se adresează doar celor mici, ci este un instrument util întregii familii, prin care părinții își pot gestiona frica de eșec și, în loc să o transmită copiilor, îi pot sprijini pe aceștia să își exprime adevăratul potențial.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri