Pandemia a modificat opțiunile părinților privind sistemul de învățământ. Școlile private, mult râvnite și căutate înainte de pandemie nu mai reprezintă pentru mulți părinți o variantă viabilă, într-un context economic deja fragil.

Monica Anisie a transmis duminică seară, în cadrul unei emisiuni TV că a fost informată de inspectoratele școlare că mai mulți părinți doresc să-și mute copiii de la școlile private, la cele de stat, potrivit news.ro.

„La momentul acesta nu deţinem astfel de date referitoare la transferul către particular, însă ce ne-au semnalat Inspectoratele Şcolare este că foarte mulţi părinţi doresc să îi aducă din sistemul privat către cel de stat. Probabil s-au gândit că este o altă formă de învăţare în sistemul acesta de stat”, a declarat ministrul Educaţiei.

Eugen Ilea, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din România (FNAP) spune, de asemenea, că a intrat în contact în această perioadă cu mai mulți părinți care doresc să-și transfere copiii de la unitățile de învățământ privat, la cele de stat.

Cunosc părinți care și-au dorit ca ai lor copii să treacă din învățământul privat în cel de stat. Asta se întâmplă pentru că multe școli din sistemul privat nu se mai pot încadra în anumite norme de igienă. Însă există și în normele de igienă apărute de curând o procedură prin care se stipulează că acolo unde sunt două entități, adică există o grădiniță și un afterschool, să se renunțe la una din ele. Și atunci părinții migrează către insitituțiile de stat”, a declarat pentru wall-street.ro Eugen Ilea.

Retail jobs

Președintele FNAP a mai precizat că un alt motiv este și că în acest an pandemic, mulți părinți și-au pierdut joburile sau unora li s-au diminuat salariile și nu mai pot face față cheltuielilor mai mari impuse de școlile și liceele private. Totodată, opțiunea de a-i lăsa pe copiii în supravegherea bunicilor nu este recomandată, dat fiind faptul că această categorie de vârstă este una din cele mai vulnerabile în fața unor posibile infecții cu coronavirus.

Totodată, în contextul publicării scenariilor în care se încadrează fiecare localitate sau sector (dacă ne referim la Capitală), publicate ieri de Ministerul Sănătății, din punctul său de vedere, Eugean Ilea spune că ar fi fost potrivit să se opteze pentru o centralizare la nivelul întregului București, nu la nivelul sectoarelor.

„Mie, personal, datele statistice nu mi se par reale pentru că avem foarte mulți copii care vin din zonele limitrofe să învețe în București, vin din județul Ilfov, din județul Giurgiu. Totodată, avem copii în București care locuiesc în anumite sectoare, dar care învață în alt sector sau sunt familii în care unul din copii învață într-un sector, iar celălalt în alt sector. Ar fi trebui adunate și zonele limitrofe ale Bucureștiului, cele dinspre Ilfov și cele dinspre Giurgiu”, a mai spus liderul FNAP.

În ciuda temerilor existente privind îmbolnăvirea cu coronavirus, 55% dintre părinți doresc revenirea la cursurile „față în față”, iar 31% optează pentru sistemul hibrid, potrivit unui studiu realizat de Ministerul Educației și Cercetării (prin Unitatea de Cercetare în Educație din Cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație și MKOR Consulting - agenție de cercetare de piață.

Citeste si:
Cîmpeanu:Școlile în care directorul este antivaccinist au rata de...
Sorin Cîmpeanu: Școlile în...

„Copiii noștri au nevoie de socializare. Venim după o perioadă de șapte luni în care nu au socializat la nivel de școală. Începerea anului școlar, mai ales în format fizic este binevenită”, a mai transmis Eugen Ilea.

Sursa foto: Shutterstock
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri