Deși a trecut deja mai bine de o lună de la debutul anului școlar, provocările aduse de pandemia din acest an nu se opresc aici. În contextul în care școlile din România pendulează de la un scenariu la altul, devine mai mult decât cert că predarea online nu mai poate fi ocolită.

Profesorii sunt actorii pe care se pun acum poate cele mai multe presiuni în ceea ce privește învățarea online. Ieșirea din zona de confort nu este ușoară, însă tocmai acest pas este cel care duce către progres.

În ceea ce privește dobândirea de competențe digitale din partea profesorilor, sunt încă multe necunoscute, dar vestea bună este că sunt soluții. Chiar numeroase. Suportul pe competențe de digital este oferit și de SuperTeach, un proiect inițiat de antreprenori care vine în sprijinul profesorilor și al sistemului de educație preuniversitar.

Citește și: Interactivitatea, noul cuvânt de ordine după care ar trebui să se ghideze o lecție predată în online

Cum putem avea profesori mai adaptaţi la schimbările sociale şi tehnologice

Marilena Gheorghe, Director Executiv al programului educațional SuperTeach spune că profesorii au nevoie să conștientizeze faptul că schimbarea începe cu ei și felul în care se raportează la propria lor meserie, dar și la actul educațional în sine.

Retail jobs

Profesorii se pot adapta în orice situație, trebuie doar să iasă din carapacea sistemului și să se lase conduși de creativitate, de dragostea pentru meserie și pentru copii. Tehnologia se învață ca orice altceva, iar profesorii sunt niște autodidacți, așa cum au arătat în ultimii zeci de ani. În acest moment au la dispoziție multe resurse educaționale din care se pot inspira, este nevoie doar de dorința de a le accesa în interesul copiilor.

-Marilena Gheorghe (foto), Director Executiv SuperTeach-

Ce metode inedite pot aborda profesorii, în predarea online

Comunitatea SuperTeach numără peste 25.000 de profesori care permanent se consultă și împărtășesc experiențe noi și metode inedite de predare, adaptate la nevoile elevilor. Generațiile actuale de elevi rezonează cu un alt tip de predare, mai dinamic, mai creativ, motiv pentru care e nevoie ca atenția lor să fie captată prin alte modalități.

Citeste si:
Dragoș Anastasiu: Educația ar trebui să se facă precum medicina,...
Dragoș Anastasiu: „A trata...

Prin urmare, metodele de predare trebuie să fie astfel concepute încât să nu-i „piardă” pe elevi din primele minute și nici să-i obosească cu dictări inutile ale lecțiilor care nu le stârnesc deloc curiozitatea.

Harta mentală, o consider una dintre cele mai bune tehnici de predare online. Este o reprezentare vizuală și structurată a ideilor care sunt predate, pe care elevii ar trebui să le rețină, este un fel de diagramă a informațiilor și a lucrurilor conexe care pot fi folosite de elev pentru a aprofunda un subiect, o temă etc., explică Directorul Executiv al SuperTeach.

Un alt mod în care profesorii pot aborda lecțiile, în această perioadă este „Clasroom flipping”, unde copiii sunt încurajați să se pregatească înainte de oră, să citească lecția înainte de a fi predata, de exemplu. Acest lurcru permite ca timpul din oră să fie folosit mult mai interactiv pentru a împărtași idei și a le permite elevilor să interactioneze într-un mediu de învațare dinamic, mai precizează Marilena Gheorghe.

Citeste si:
România de mâine se construiește cu profesorii de azi
Marilena Gheorghe,...

Totodată, specialiștii de la SuperTeach recomadă „auto-învățarea”, o modalitate prin care elevii sunt încurajați să exploreze anumite teme și să decidă ce aspecte sunt cele mai importante sau relevante pentru interesele pe care le au. Marilena Gheorghe explică faptul că auto- învățarea nu este același lucru cu învățarea auto-ritmată în care elevii învață toți același subiect, dar o fac în ritmul propriu.

Anul acesta poate fi un an de start pentru transformarea sistemului de învățământ românesc, alături de următorii ani, căci schimbarea necesită timp îndelungat, dar depinde de cum vor înțelege cei implicați în acest proces să transforme provocările în oportunități. Cred că trebuie să fie clar pentru toată lumea că pentru a ajuta copiii să-și descopere vocația și să devină jucători activi în economia românească este esențial să schimbăm mentalitățile celor care-i formează în prezent: profesorii”, a mai declarat Marilena Gheorghe pentru wall-street.ro.

Citeste si:
Ministerul Educației lansează sesiunile online „Educația Continuă”
După închiderea tuturor...

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri