În contextul evoluției pandemiei de COVID-19, care a generat o creșterea a ratei de infectare la nivelul municipiului București, școlile și grădinițele din Capitală s-au închis începând de marți, 20 octombrie, pe o perioadă de 14 zile. Decizia a fost adoptată de Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență.

În acest sens, toate școlile primare și gimnaziale, grădinițele și liceele sau școlile postliceale, private sau publice din București pot trimite până astăzi orarul cursurilor online, în conformitate cu planul de măsuri în vederea desfășurării activităților în sistem online. Documentul constituie cadrul normativ după care se pot desfășura orele online.

Inspectoratul Școlar al Municipiului București (IȘMB) a transmis marți că recomandă ca durata orelor în online să fie mai mică, din cauza faptului că acest sistem de învățare reduce din capacitatea de concentrare a copiilor. Acestă inițiativă poate fi adoptată doar de unitățile de învățământ, prin consiliile de administrație.

Orele nu pot fi reduse foarte mult ca durată de timp (...) Noi am făcut o recomandare ca ora să fie mai scurtă, dar nu putem indica un anumit timp. Deja sunt unități de învățământ care ne-au transmis planul de măsuri și ieri și astăzi în care au și durata orelor de curs aprobată prin consiliul de administrație.

Retail jobs

Până acum nu a trimis nicio unitate de învățământ o reducere mai mare de cinci minute a unei ore de curs în online.

a declarat pentru wall-street.ro Liliana Toderiuc, Inspector Școlar General al Municipiului București

Citește și: Profesorii nu mai au voie să rateze trenul express al educației digitale

Care este situația tabletelor, la nivelul Bucureștiului

Într-un dialog cu wall-street.ro, Liliana Toderiuc a declarat că cele 8.057 de tablete din programul Ministerului Educației și Cercetării, „Școala de acasă” care au revenit Bucureștiului au fost livrate de săptămâna trecută de către părinți.

„Mai sunt unități de învățământ cărora li se livrează tablete acum prin autoritățile locale. Dar cele din programul Școala de acasă au fost livrate toate.

-Liliana Toderiuc-

Citeste si:
Sorin Cîmpeanu: În București, 100 de școli au solicitat trecerea în...
Sorin Cîmpeanu: În București,...

În ceea ce privește instruirea profesorilor, Inspectorul Școlar general subliniază că sesiunile de formare a profesorilor pentru educația digitală, prevăzute în planul de măsuri privind desfasurarea orelor online, cu excepția celor demarate în vacanța de vară, sunt încă în desfășurare.

„Sunt încă în curs de desfășurare. Suntem deschiși pentru orice altă formă de pregăti profesorii în desfășurarea acestor activități didactice în online”, a mai declarat șeful IȘMB.

Liliana Toderiuc a fost numită inspectoral școlar general în urmă cu o săptămână, după ce Ioana Mihaela Neacșu a fost demisă din funcție după doi ani.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri