Provocările aduse de pandemie pentru copii și adolescenți. Ce efecte aduce lipsa contactului fizic cu prietenii și colegii de școală

Deși progresele pentru vaccinurile menite să oprească coronavirusul ne dau tuturor un sentiment de speranță, pandemia nu este, nicidecum pe cale să ia sfârșit, după primirea vaccinului, arată oficialii de OMS. Ce e de făcut? Să rezistăm și să fim afectați cât mai puțin de această perioadă încă plină de incertitudini, care se accentuează la fel de mult și la copiii și adolescenții care abia ce descoperă lumea din jurul lor. Ce provocări aduce criza sanitară pentru acești „oameni mici”, cum îi afectează lipsa socializării cu prietenii și ce pot face părinții pentru a fi mai aproape de ei?

Cum simt „oamenii mai mici” ca noi pandemia

Am stat de vorbă cu psihologii Simona Cotorbai și Adriana Popa de la Yourway Counseling pentru a putea înțelege cum se comportă copiii și adolescenții în această perioadă grea, de ce se simt furioși, frustrați sau introvertiți, dar și ce efect are expunerea îndelungată la tehnologie.

Școala online s-a prelungit până pe 23 decembrie, potrivit hotărârii adoptată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), prin urmare, copiii vor mai fi „captivi” în case cel puțin până atunci. Maneta de control stă în continuare în mâna părinților. Ei sunt cei care trebuie să găsească soluții pentru a-i face pe copii să se relaxeze, să se detensioneze după orele petrecute stând în fața unui device, ce aduce pentru unii chiar și dureri de ochi sau oboseală.

„Ce am observat din discuțiile pe care le-am avut cu cei mici cu care lucrez este că sunt puțin ignorați. Spre exemplu la școală, dacă o parte din copii răspund că au înțeles, atunci și ceilalți răspund că au înțeles. Însă nu este mereu așa, tu ca profesor sau învățător nu îi poți vedea pe toți, poate unul este neatent, poate nu toți au înțeles. Poate unii copii sunt mai timizi și nu vor să răspundă. De aceea profesorii ar trebui să-i implice pe fiecare în parte să-i întrebe dacă au înțeles. Ei pierd foarte mult așa și apoi mai petrec încă o oră, în afara școlii ca să înțeleagă singuri ce s-a discutat la școală”, a declarat pentru wall-street.ro Adriana Popa, Psiholog clinician specializat în assessment pentru minori la Yourway Counseling.

Citeste si:
UDMR propune ca alocația pentru copii să fie acordată în funcție de...
Kelemen Hunor: Am propus ca...

La adolescenți se complică lucrurile. Ce pot face părinții

Adolescența poate fi o perioadă complicată din viața unui om pentru că este de multe ori plină de incertitudini. Ajutorul venit din partea părinților poate ajunge mai greu de multe ori la ei pentru că în general, tinerii nu vor ca părinții să se mai implice atât de mult în viața lor, nu vor să știe de cine s-au îndrăgostit în secret, la fel cum nu vor să știe nici cu cine chat-uiesc până târziu în noapte. Vor libertate, vor să iasă cu prietenii, vor să experimenteze lucruri noi. Însă pandemia le-a înfrânat destul de mult dorința de a mai „evada” din casă, ceea ce face ca șansele ca adolescenții să închidă în ei sunt foarte mari. Tot ce contează este ca între părinte și adolescent să se creeze o relație de prietenie, arată specialiștii.

„Părintele are în mod cert această sarcina de a-l face pe copil să înțeleagă că el este acolo, în eventualitatea în care este dispus să vorbească atunci când are nevoie. Ba mai mult, părinții îl pot întreba din când în când cum se simte, fără a intra prea mult cu bocancii în viața lui pentru știm că dacă se întâmplă acest lucru, ei își pun anumite bariere în relația cu părinții.

Situația ideală ar fi să fie comunicare deschisă, iar tânărul să se simtă acceptat cu toate trăirile pe care le are. Și aici părinților le e mai greu să înțeleagă de ce copiii sunt mai răzvrătiți sau mai leneși”, explică Simona, psiholog specializat în assessment pentru minori la Yourway.

Citeste si:
Începe campania de vaccinare a copiilor cu vârste între 12 și 15 ani
Începe campania de vaccinare...

Acum, în această perioadă se accentuează mai mult toate stările pentru adolescenți pentru că ei petrec mai mult timp cu ei înșiși, fără să mai aibă atât de mulți factori care să-i distragă. Și este foarte greu mai ales dacă nu te cunoști foarte bine, dacă nu te placi foarte mult, punctează Adriana.

„Și în adolescență nu prea te placi”, râde Simona.

„Toate aceste lucruri se accentuează în această perioadă. Un tânăr cu care lucrez mi-a spus că se frustrează mai mult acum față de alte dăți și că orice mic detaliu îl scoate din sărite. Faptul că stă închis în casă și că nu se mai vede cu prietenii lui deja îl enervează orice, adaugă specialistul.

Mai mult timp în familie

Dacă anterior pandemiei, părintele și copilul sau adolescentul aveau fiecare viața lui și se vedeau doar seara, acum lucururile s-au schimbat semnificativ. Timpul mai mare petrecut în casă, poate fi și un semnal că membrii familiei ar trebui să se cunoască mai bine unii pe ceilalți. Părintele poate afla ceva ce nu știa despre copilul său înainte sau invers. Puntea de legătură în toată această cunoaștere trebuie să fie comunicarea. Pentru că orice criză aduce și noi oportunități, poate că acum este momentul ca familia să se apropie mai mult și să permită deschiderea unor portițe care altfel nu ar fi fost deschise.

Citeste si:
Anxietatea, cel mai des diagnostic psihologic pus copiilor in pandemie
Anxietatea, cel mai des...

Pentru copii mai mici, psihologii de la Yourway Counseling recomandă ca la baza planului de detensionare pentru cei mici să stea diferite jocuri interactive practicate zilnic sau săptămânal în familie, care să-i apropie mai mult de ei. Totodată, discuțiile libere cu cei din școlile primare despre emoțiile lor sau despre ce îi frământă.

„În perioada aceasta, cam totul pică pe părinți, iar o sugestie ar fi chiar să petreacă timp cu cel mic, nu foarte mult, dar măcar 20 de minute,dar mă refer aici la timp de calitate. Să interacționeze, să vorbească despre emoțiile lor, să vorbească despre ce se întâmplă la școală, la lucru. Eventual, pentru cei mai mici, din clasele primare, pot face activități, pe care nu le-au mai încercat până acum, ori pot să facă o întrecere de jocuri și să vadă la finalul săptămânii cine este câștigător dintre toți membri familiei. Sunt o mulțime de activități care se pot face în familie, cu părinții. Trebuie doar să vrei”, povestește Adriana.

Cu toate acestea, Adriana spune că practica ne arată că nu poți exclude online-ul complet din timpul liber al unui copil, motiv pentru care părinții pot apela și la numeroasele cursuri de dans sau ateliere recreative în online.

Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Educație »



Setari Cookie-uri