Psiholog: Atenție la cei mici, în izolare! Copiii pot prelua din grijile și temerile adulților

Statul în case se dovedește din ce în ce mai dificil pentru noi toți, iar specialiștii vorbesc chiar de efecte grave, precum stres post-traumatic, confuzie și furie. Este important de știut că, de multe ori, pe lângă un adult stresat și anxios, în casă se pot găsi și unul sau mai mulți copii, iar aceștia pot prelua din grijile și temerile părinților.

Este important pentru adulții care lucrează de acasă în această perioadă să își ia din timp și să își îndrepte atenția asupra reacțiilor și faptelor celor mici, care se află, la rândul lor, într-o situație cu totul nouă. Cu atât mai mult acum, când autoritățile au anunţat că şcolile nu se vor mai deschide în acest an de învăţământ, iar copiii mai au mult timp de stat în case.

”Copiii funcționează cel mai bine când au limite și rutină în viața lor. Acum ei sunt scoși din mediile pe care le cunosc și nu mai pot face lucrurile care le făceau cu plăcere: să se joace în parc, să se întâlnească cu prietenii sau să meargă la grădiniță/școală. Fiecare familie este diferită și nevoile membrilor de asemenea, deci nu există o soluție general valabilă pentru toate acestea, însă un numitor comun ar putea fi abordarea părinților, ce transmit celor mici”, a declarat, pentru wall-street.ro, Adriana Popa, psiholog clinician în cadrul Yourway Counseling.

Ea arată că ar fi minunat să îl facem pe copil să înțeleagă, la nivelul lui, ce se întâmplă și de ce și să îi stabilim un program. Mai mult, părinții trebuie să fie atenți să nu se transforme în profesori, pentru că, în această perioadă, rolul lor ar putea include și ghidarea copilului către și în cadrul activităților stabilite.

Citeste si:
Cinci idei despre cum să-i faci educație financiară copilului
E în grija ta! Cinci idei...

Copiii au nevoie de atenție, așa că părinții ar fi bine să se seteze mental că vor exista întreruperi și zile mai dificil de gestionat.

Cum preiau cei mici grijile adulților

În această perioadă, rutina tuturor a fost dată peste cap. Fiecare a trecut prin etape diferite de ajustare a programului, a așteptărilor și a setărilor mentale privind viitorul apropiat. În aceeași situație sunt și copiii.

”La fel ca adulții, și copii au nevoie de timp pentru a se obișnui cu modul în care se desfășoară acum lucrurile, de la grădiniță/școală online, la regulile mai stricte de igienă sau la statul în casă și limitarea interacțiunii cu alți oameni. Copiii au însă o mai mare flexibilitate decât noi, adulții, și, în măsura în care se ajunge la un program zinic, aceștia se vor adapta destul de repede”, a precizat Simona Cotorobai, psiholog, Yourway Counseling.

Ea a arătat din punct de vedere emoțional, în funcție de structura copilului, de informațiile oferite de părinți sau media legate de situația pe care o traversăm, de anxietățile părinților, copilul poate prelua din grijile și temerile adulților.

Citeste si:
Psiholog: Angajații vor da randament mai mic și se vor concentra...
Gáspár György, psiholog:...

”De aceea, părinții trebuie să observe dacă copilul doarme bine, dacă mănâncă, dacă și cum se joacă (teme recurente poate legate de pandemie), dacă are momente de plâns și nervozitate și să îl ajute pe cel mic să-și exprime trăirile legate de emoțiile pe care le simte”, a explicat Cotorobai.

Îți recomandăm și Sfaturi pentru angajați: 11 idei pentru a lucra eficient în timpul izolării și carantinei

Nu te poți astepta ca un copil să se joace opt ore

Specialiștii în psihologie arată că pentru copilul mic, de până la 6 ani, lucratul de acasă al părinților este luat mai degrabă ca o bucurie a faptului că părintele este acasă, deci la dispoziția lui. De aceea, pentru el va fi mai greu să accepte faptul că părinții au treabă și nu se pot juca.

”Chiar dacă se va implica și în activități de joacă de unul singur, nu vă așteptați să facă asta 8 ore. În cele mai bune cazuri va fi absorbit de joacă o oră, maxim două (vorbim aici despre joacă, nu despre privitul la televizor sau joaca pe tabletă…unde poate rămâne în transă ore întregi). Copilul învață și se simte bine în interacțiune cu o persoană vie, gata să îi răspundă și să-l provoace”, a explicat Simona Cotorobai.

Citeste si:
Arafat: S-au intensificat campaniile care spun că virusul nu există
Arafat: Avem creștere...

Pentru școlari, având în vedere faptul că mulți fac și școala online, programul zilei este diferit, iar părinții pot avea ceva mai mult timp pentru a-și face sarcinile de serviciu. În cazul lor, este important ca părintele să nu intervină în timpul orelor de curs, să îi lase spațiu de manifestare așa cum ar fi făcut-o dacă era la școală.

Părintele nu va intra în rolul de profesor sau învățător, ci doar suport, atunci când e cazul, la rezolvarea temelor pentru acasă.

În cazul adolescenților, prezența permanentă a părinților alături de ei, poate veni la pachet atât cu momente tensionate, dar și cu ocazii ale ambelor tabere pentru a se reîmprieteni și pentru a se cunoaște mai bine. Părinții pot găsi momente în care să le povestească adolescenților lor istorii din tinerețea lor, pot face activități casnice împreună sau pot juca jocuri de societate (chiar dacă adolescentul este reticent la început, deschiderea părinților poate avea efecte pozitive).

Izolarea poate fi o ocazie pentru tineri în a se preocupa de interesele proprii, în a face activități prin care să deprindă noi competențe.

La fel ca și adulții, în aceste momente din ”noul normal”, ei trebuie ajutați să aibă întâlniri de joacă virtuale sau pur și simplu să stea de vorbă cu prietenii și colegii lor, să urmărească și să discute un film împreună, iar dacă sunt mai mari, cu siguranță ar putea să joace un joc video cu prietenii lor.

Citește și Profită de munca de acasă: 10 idei care te ajută să te dezvolți când muncești de acasă

Sursa foto: shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Educație »



Citește și
Creşele, grădiniţele şi after school-urile din Sectorul 4 se redeschid de luni
Setari Cookie-uri