Bugetul pe acest an cuprinde o creştere de finanţare a domeniului învăţământ, în valoare absolută, de 241,8 milioane lei, a informat Ministerul Educaţiei, după ce Executivul a aprobat vineri proiectul legii bugetului de stat pe anul 2021.

"Această creştere este înregistrată în condiţiile în care bugetul anului 2021 nu mai cuprinde o serie de cheltuieli, precum vouchere de vacanţă, plată diferenţe salariale conform Legii 85/2016 sau alocări de la fondul de rezervă. Acţiunea învăţământ (total finanţare educaţie) înregistrează, potrivit proiectului de buget pentru anul 2021, o valoare de 39,65 miliarde lei, în creştere cu 6% faţă de 2020 (creştere cu 2,24 miliarde lei). Cele mai relevante creşteri constau în asigurarea, în premieră de la bugetul de stat, prin bugetele locale, a finanţării pentru bursele elevilor (535,7 milioane lei). De asemenea, o creştere substanţială înregistrează finanţarea de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, componenta destinată cheltuielilor materiale şi pregătirii profesionale (creştere de 26%, de la 1,259 miliarde lei la 1,585 miliarde lei)", se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei, transmis AGERPRES.

Potrivit ministerului, deşi "subdimensionat" în raport cu necesarul de resurse în Educaţie, se constată "totuşi" că bugetul din anii 2020 şi 2021 a beneficiat de un maximum de finanţare a învăţământului românesc din ultimii 10 ani, atât în valoare absolută, cât şi procentual, raportat la PIB.

Ministerul Educaţiei precizează că acestui buget alocat învăţământului, "cel mai mare, în valoare absolută, în ultimii 30 de ani", urmează să i se adauge finanţarea care va fi obţinută prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru reforma în domeniu.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri