Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că nu a susţinut şi nu susţine vaccinarea obligatorie.

"Vaccinarea obligatorie nu a fost niciodată susţinută de mine în calitate de ministru al Educaţiei. Nu este susţinută nici acum. Îndemnul la vaccinare este cu totul altceva, dar nu vaccinare obligatorie", a spus Cîmpeanu, citat de Agerpres.

În opinia sa, testarea este un element necesar pentru asigurarea protecţiei sanitare în şcoli şi universităţi, astfel încât cursurile să poată să se desfăşoare cât mai mult cu prezenţă fizică.

Cîmpeanu a afirmat că funcţionarea şcolilor şi universităţilor este reglementată de către ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii.

"Hotărârea CNSU nu reglementează funcţionarea şcolilor şi universităţilor. Funcţionarea şcolilor şi universităţilor este reglementată de către ordinul comun al ministrului Educaţiei şi ministrului Sănătăţii. Hotărârea CNSU reglementează o serie de activităţi care pot fi permise în anumite condiţii, precizate de CNSU. (...) Reglementează o serie de activităţi, nu şi cele din domeniul învăţământului. Cele din domeniul învăţământului sunt reglementate de ordinul comun de ministru. În momentul în care vom fi nevoiţi să adoptăm alte decizii, vă asigurăm că ele vor face obiectul consultării cu cei implicaţi direct şi apoi anunţate public. Acum nu este cazul", a arătat ministrul Educaţiei.

Sorin Cîmpeanu: Cazurile de COVID raportate acum nu sunt generate de şcoală

Cazurile de infectare cu noul coronavirus raportate în prezent nu sunt generate de începerea şcolii cu prezenţă fizică, a declarat Sorin Cîmpeanu.

"Cazurile de infectare raportate acum nu sunt generate de şcoală. Ştiţi foarte bine că există o perioadă de incubaţie. Sunt infectările rezultate în urma altor activităţi, nu în şcoală. Peste două săptămâni vom putea să avem şi o concluzie relevantă cu privire la influenţa mobilităţii generată de deschiderea şcolii cu prezenţă fizică asupra ratei de infectare", a afirmat ministrul.

El a spus că, începând de săptămâna viitoare, centralizarea cazurilor noi de infectare cu noul coronavirus se va face miercuri.

"După-amiază vom finaliza centralizarea datelor din teritoriu şi în jurul orelor 18,00 vom face publică situaţia din perspectivă sanitară în toate şcolile din România. (...) Începând de săptămâna viitoare, centralizarea se va face în fiecare zi de miercuri şi va fi făcut public rezultatul acestei centralizări. (...) Singura centralizare oficială va fi făcută de Ministerul Educaţiei, cu sprijinul direcţiilor de sănătate publică. În primele zile de la deschiderea şcolii nu putem vorbi de infectări generate de şcoală. Nu există niciun fel de legătură. În al doilea rând, foarte important, această nouă tulpină în mod evident s-a dovedit a fi mai contagioasă şi din păcate s-a dovedit a afecta, într-o măsură mai mare decât variantele precedente, copiii şi tinerii", a precizat Cîmpeanu.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri