Hotărârea CNSU, numărul 91, prin care au fost reglementate noile restricții în vederea combaterii pandemiei la nivelul României, care vor intra în vigoare de pe 25 octombrie, impune, printre altele, o vacanță forțată pentru școlile din România. Cu toate acestea, segmentul privat nu poate fi acoperit, ceea ce înseamnă că școlile și grădinițele private rămân deschise. ”Nu am niciun temei legal prin care să oblig școlile private la o vacanță”, a precizat Sorin Cîmpeanu, ministrul interimar al Educației.

Activitatea unităților de învățământ privat (inclusiv cele cuprinse în Registrul Special), precum și activitatea de tip after-school, fac obiectul prevederilor articolului 8 din Hotărârea CNSU nr. 91, fără implicarea Ministerului Educației, se arată în Hotărârea 91.

Nu am niciun temei legal prin care să oblig școlile private la o vacanță. Peste CNSU, doar Guvernul poate reglementa acest Articol 8 și poate reface această eroare, care duce la o discriminare”, a declarat Cîmpeanu, într-o intervenție la Digi24.

Cîmpeanu a explicat faptul că Ministerul nu poate impune vacanță școlilor private din România, mai ales că sunt școli care nu respectă nici măcar programa școlară, având o altă încadrare.

”Sunt 21 de școli în România care nu respectă nici măcar programa școlară, darămite structura școlară. Sunt cele care funcționează după direcții britanice, americane și așa mai departe. Ministerul Educației nu are nicio atribuție în acest sens. Noi ne-am îndeplinit obligațiile, acelea de a anunța vacanța cu notă de recomandare”, a continuat ministrul interimar.

Retail jobs

Ministerul Educației a emis ordinul de instituire a vacanței conform atribuțiilor legale stabilite în LEN. Ordinul Ministrului Educației instituie, prin derogare de la ordinul care aprobă structura, vacanță de două săptămâni, în perioada 25 octombrie - 5 noiembrie, în toate școlile și grădinițele de stat, care pot fi reglementate la nivel de structura an școlar de către Ministerul Educației.

Prin instituirea normei derogatorii, se aplică în mod direct actul emis și este obligatoriu pentru unitățile de învățământ de stat.

Sursa foto: Shutterstock
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri