Schimbarea vine întotdeauna din noi, însă ea nu vine niciodată singură, ci e nevoie din când în când de un imbold. O țară educată, cu oameni empatici, respectuoși unii cu ceilalți și înțelegători are nevoie de elevi care să capete mai multă încredere în ei, să fie responsabili, să preia inițiativa și, mai ales, să fie dornici să experimenteze pentru a-și maximiza potențialul. Școala nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța va deveni în următorii doi ani o instituție de stat în care se vor regăsi cel mai mult astfel de elevi, fiind prima instituție de învățământ din România care va implementa instrumente de schimbare de mentalitate pe toate palierele, de la profesori, elevi și până la părinți.

Am discutat cu Florina Zecheru, profesor pentru învățământul primar despre ce înseamnă concret această schimbare de mentalitate, de unde pornește și cum se va transforma școala la care predă în următoarele luni.

Totul de la copii, totul pentru copii

Florina Zecheru este cadru didactic de mai bine de un sfert de secol și tot de atunci își practică meseria cu o pasiune la fel de mare ca-n prima zi. A predat și la liceeni, însă ulterior avea să se îndrăgostească de predarea la clasele primare, acolo unde o regăsim și azi. În urmă cu trei ani, Florina a intrat în organizația SuperTeach, din dorința de a se implica mai mult în comunitatea din care face parte și de a-și perfecționa metodele de lucru la clasă. I-a plăcut mult ce a învățat acolo, așa că și-a convins rapid mai mulți colegi din școală să se înscrie care și-au îmbunătățit la rândul lor modalitățile de predare. Avea să afle mai târziu că acel moment urma să schimbe complet școala din care face parte, precum și comunitatea din jurul ei.

2021 a venit cu multe schimbări pentru Școala Gimnazială Nr. 28 Dan Barbilian din Constanța, care a devenit prima instituție de stat din România în care se vor realiza cursuri de mentalitate deschisă. Potrivit definiției care se regăsește pe site-ul Institutului Dezvoltării Personale (IDP), mentalitatea deschisă este cea care le permite oamenilor și organizațiilor ( sau școlilor, în cazul de față) să facă singure schimbările care îmbunătățesc dramatic performanța, sporesc colaborarea și accelerează inovația.

Ne bucurăm să fim alături de o școală din Galați, deci suntem două școli care vom începe. Noi am făcut lansarea mai devreme față de ei, dar ne bucurăm că suntem două școli că să putem să împărtășim atât din provocări, cât și din reușite. În octombrie a avut loc lansarea, aici în Constanța. Ne-am adunat cu toții, elevi, profesori, fondatori ai asociației, alături de primari, consilieri locali.

Florina Zecheru, profesor Școala nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța (Foto)

Florina ZecheruSursa foto: susperteach.ro

de mentalitate deschisă sunt realizate de Institutul Arbinger din State Unite ale Americii și au fost aduse în plan locale de către Institutul Dezvoltării Personale din România.

Proiectul „Școala SuperTeach” presupune intervenții pe paliere diferite ce implică toți actorii angrenați într-o școală: profesori, copii, părinți echipă și leadership, învațare și predare, părinți. Implementarea proiectului a început cu o cercetare în profunzime a școlii și cu o diagnoza care s-a realizat prin intermediul unor chestionare, focus grupuri și interviuri aplicate profesorilor, în ultima parte a anului 2021.

Vom aloca toate resursele necesare implementării proiectului, de la expertiză, echipă de specialiști, fonduri. Suntem o echipă de cercetare și transformare formată din aproximativ 20 de persoane – antreprenori, consultanți în leadership educațional, strategi și experți în educație, traineri de dezvoltare personală, profesori, elevi, părinți.

Cristina Gheorghe, cofondator SuperTeach

În ceea ce privește finanțarea proiectului, aceasta s-a realizat în mod exclusiv din fonduri private oferite de Dedeman. Costul proiectului de la Constanța se ridică la aproximativ 60-70.000 de euro, a mai precizat cofondatoarea asociației.

Ce se schimbă pentru elevi

Programul de mentalitate deschisă care se aplică pentru Școala de stat din Constanța este unul dintre puținele de acest fel care pune elevul pe primul loc, în centrul tuturor activităților. Însă, ce se schimbă pentru copii va depinde de fiecare profesor în parte.

„Noi ce ne dorim pentru copii, în acest proiect, este să îi ajutăm să-și descopere propriile talente, să vadă că ceilalți sunt la fel de importanți ca și ei, să ne respectăm mai mult, să prindă curaj să propună proiecte, să se implice mai mult în actul învățării, să primească susținere pentru ideile lor. Vrem să adaptăm conținuturile astfel încât să ne atingem și noi obiectivele, dar și ei. Ne dorim să facem aceste lucruri respectându-le individualitatea, puterea de a merge pe o anumită direcție, de a face cursuri de excelentă sau de a se opri la un anumit punct în dezvoltare la o disciplină. Ei trebuie să aibă curaj să își expună ideile, să colaboreze, să vină cu idei că orele să devină mai frumoase. Iar noi, profesorii trebuie să îi ascultăm și pe ei atunci când proiectăm un curs”, a explicat Florina Zecheru.

Iată câteva obiective clare care vor impacta activitatea școală a elevilor și dezvoltarea lor personală, în urma acestui program de mentalitate deschisă. Sunt lucruri simple, dar care treptat schimbă mentalitatea unui colectiv și a fiecărui elev în parte.

  • Copiii vor căpăta mai multă încredere în ei
  • Nu vor mai râde de ceilalți când greșesc
  • Elevii vor deveni mai responsabili și mai dornici să preia inițiativa
  • Vor da un feedback concret și, mai ales, constructiv
  • Vor fi mai empatici unii cu ceilalți
  • Se vor implica activ în rezolvarea problemelor de la clasă și nu vor mai arăta atât de mult cu degetul către cei care greșesc
  • Vor căpăta mai mult curaj în a-și exprima ideile prin intermediul argumentelor

Programul primei școli care aplică cursurile de mentalitate deschisă a început în luna octombrie 2021. Proiectul a început cu mai multe întâlniri cu părinții și profesorii în Școala Gimnazială Nr. 28 ”Dan Barbilian” din Constanța cărora li s-a explicat care sunt etapele programului derulat de SuperTeach. În primii pași din cadrul programului în care s-a realizat o diagnoză a școlii au fost aplicate chestionare, interviuri și focus grupuri la care au participat profesorii, părinții, dar și elevii pentru a se vedea care este nivelul de la care se pornește.

Începând cu luna ianuarie încep cursurile de mentalitate deschisă din cadrul SuperTeach, pentru școala la care predă prof. Florina Zecheru.

„Din martie până în iunie 2022, vom aplica instrumentele pe care le vom învăța. Noi le vom aplica atât fizic, cât și online și ne vom bucura de rezultate. Suntem suținuți de echipa de proiect în implementarea acestui demers. În final vom vedea ce am reușit să facem pe parcursul acestor doi ani și ce impact a avut proiectul în rândul nostru, al profesorilor, al elevilor și al părinților”, a mai precizat cadrul didactic.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri