31 Mai 2023

A opta zi de grevă în învățământ | Sindicatele au decis să nu semneze niciun acord: „Avem nevoie de majorări, nu de prime”



Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării organizațiilor sindicale afiliate, au decis să nu semneze niciun acord, cu privire la greva profesorilor, fie el și unul girat de Președintele României.

„Mesajul colegilor a fost clar: am mai semnat acorduri care nu au fost respectate. Avem nevoie de majorări, nu de prime/vouchere. Acordul trebuie să-l facă doar clasa politică și, în urma acestui acord, să se adopte un act normativ pentru majorarea imediată a salariilor.

Menționăm că solicitările noastre au rămas aceleași:

  • Majorare salarială de 25% până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unitare;
  • Emiterea unei ordonanțe de urgență, prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie (salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic)”, a transmis Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” printr-o informare comună.

Angajații din învățământ, alături de părinți și elevi au plecare ieri în marș spre de la Piața Victoriei spre Palatul Cotroceni unde liderii de sindicat au avut o întâlnire cu Klaus Iohannis. Șeful Statului le-a transmis federațiilor din educație că va gira un eventual acord care se va încheia între sindicaliști și guvernanți. Deși ieri, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret, Marius Nistor, a declarat că discuția cu președintele a fost una constructivă, poziția sindicatelor este azi una fermă și anume aceea că grevă profesorilor continuă.



Citeste si