Sistemul propus de brokeri ar facilita stabilirea impozitului, in conditiile in care registrele actionarilor nu pot furniza informatiile necesare, a declarat ieri presedintele Asociatiei brokerilor, Dan Paul, la o intilnire a reprezentantilor pietei de capital si ai Ministerului Finantelor Publice pe tema impozitarii cistigurilor pe piata de capital. Codul fiscal prevede doua cote de impozit pentru cistigurile obtinute pe piata de capital, de 1% si 16%, in functie de perioada detinerii titlurilor. Cota de 1% se aplica asupra cistigului net realizat din transferul valorilor mobiliare dobindite incepind cu data de 1 iunie 2005 si instrainate intr-un interval mai mare de un an de la achizitionare, iar cea de 16% pentru cistigurile din vinzarea de valori mobiliare cumparate dupa 1 iunie 2005 si vindute dupa 1 ianuarie 2006, intr-un interval mai mic de un an de la data dobindirii.
�In conditiile in care Regisco nu vrea sa ne furnizeze date, cei care obtin cistiguri pe piata de capital ar trebui sa faca declaratii pe propria raspundere in care sa mentioneze data de dobindire a titlurilor. Sa se stabileasca care este raspunderea brokerilor si a contribuabililor. Nu vrem sa raspundem noi pentru ce au facut altii. In plus, brokerii nu sint perceptori fiscali�, a afirmat Dan Paul.
Secretarul de stat in Ministerul Finantelor Publice, Catalin Doica, a afirmat ca acest sistem ar putea fi aplicat cu conditia ca autoritatile fiscale sa poata verifica ulterior corectitudinea informatiilor.
Cistiguri pe propria raspundere la bursa
Reprezentantii companiilor de brokeraj sustin modificarea procedurilor privind impozitarea cistigurilor de capital obtinute de persoanele fizice, astfel incit acestea sa prezinte o declaratie pe propria raspundere privind dobindirea actiunilor si pretul de cumparare si de vinzare.
Te-ar putea interesa si: