Mititelu, BCR: O afacere cu o vechime de minim 6 luni poate beneficia de orice produs de creditare

O afacere cu o vechime de minim 6 luni poate beneficia de orice produs de creditare, a declarat directorul executiv al departamentului de retail din BCR, Sorin Mititelu, care a subliniat faptul ca un business de-abia infiintat primeste mai rar finantare,fiind necesar ca riscul sa fie acoperit prin diferite instrumente.

Un studiu al BCR arata ca 73% dintre firmele mici intentioneaza sa acceseze un credit in acest an, nivel similar celui din 2011 si 2010. Totodata, 43% dintre microintreprinderi vor sa economiseasca, in crestere de la 36% in urma cu un an.

“Firmele urmaresc cu maxima atentie situatia lichiditatilor. Se observa o simplificare si standardizare a ofertei de produse bancare, dar si imbunatatirea accesibilitatii produselor prin implementarea unor structuri clare de acceptare”, a explicat Mititelu.

Potrivit studiului, 40% din firme sunt interesate de credite subventionate de Uniunea Europeana (UE), 37% de credite de investitii si 28% de imprumuturi operationale.

Datele BCR mai arata ca microintreprinderile apeleaza, in medie, la doua banci pentru desfasurarea activitatii, ceea ce arata faptul ca institutiile de credit s-au specilizat in oferitea de servicii acestui segment.

“Numarul jucatorilor activi pe acest segment se va reduce. In viitor, doar cateva banci vor mai aloca resurse pentru finantarea microintreprinderilor si vor fi mai active pe acest segment”, a punctat Sorin Mititelu.

Acesta a spus ca BCR estimeaza in 2012 o crestere de sub 10% a creditelor noi acordate microintreprinderilor.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Citește și
ING: "Bancherii romani sunt world class, cu nimic sub cei din Londra"
Setari Cookie-uri