Plenul reunit al celor doua Camere ale Parlamentului a decis, marti, cu 246 de voturi "pentru" si doua voturi "impotriva", numirea lui Daniel Tudor in functia de presedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).

Din totalul celor 427 de parlamentari, la sedinta au fost prezenti 275 de alesi, scrie Mediafax. Au fost expirmate 248 de voturi, din care 246 de voturi "pentru" numirea lui Daniel Tudor (foto) si doua "impotriva".

Numirea in functia de presedinte al CSA se hotaraste cu votul parlamentarilor prezenti. Daniel Tudor, propus de USL pentru functia de presedinte al CSA, a condus Ardaf in perioada 2007-2009.

Alaturi de alte persoane fizice, Tudor a infiintat in anul 1992 societatea Roumanie Assurance International (RAI). In 2007, RAI a fost preluata integral de fondul ceh de investitii PPF Investments, valoarea tranzactiei fiind estimata la 10 milioane de euro.

La data tranzactiei, Tudor detinea 47,4% din actiuni, impreuna cu Doina Anca Tudor - 20,71%, Maria Tudor - 20,62%, Alexandrina Dumitru - 7,5% si Aneta Stavarus - 3,77%.

Parlamentul l-a revocat saptamana trecuta pe Constantin Buzoianu din functia de presedinte al CSA, institutia fiind condusa, interimar, de vicepresedintele Tudor Balta.

Foto: 1asig.ro


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »



Citeste si
Vor creste preturile apartamentelor noi cu pana la 25% pana in 2020?