Numarul tranzactiilor realizate direct la comercianti (la POS si online) cu carduri Visa a crescut cu 23,6% in 2012, reprezentand 41% din totalul tranzactiilor, potrivit datelor pe Romania raportate de Visa Europe, in timp ce sumele cheltuite la comercianti pe carduri Visa s-au majorat cu 23,5%, conform datelor oferite de companie.
Desi sumele cheltuite au crescut, valoarea medie a tranzactiei la comercianti a continuat sa scada, la 36,5 euro, confirmand tendinta de utilizare tot mai frecventa a cardurilor Visa pentru plati cotidiene, de valoare mai mica.

Numarul de carduri emise sub sigla Visa in Romania a crescut cu 4%, la 7,1 milioane, in principal datorita extinderii portofoliului de carduri de business. Cardurile pentru companii au inregistrat cresteri de doua cifre pe toti indicatorii: valoarea tranzactiilor s-a majorat cu 28,6%, la 3,6 miliarde euro, sustinuta de platile la comercianti (+31,9%).

Performantele bune inregistrate de cardurile de debit, principalul segment al portofoliului detinut de Visa Europe in Romania, confirma faptul ca detinatorii de carduri isi folosesc cardurile mai des pentru a plati la comercianti, fara comision. Atat volumul cat si numarul tranzactiilor realizate cu carduri de debit Visa direct la comercianti au crescut cu peste 20% in 2012.

De asemenea, evolutia solida a portofoliului de carduri de credit indica faptul ca romanii isi folosesc tot mai des cardurile de credit pentru plati zilnice, de valoare mai mica (valoarea medie a tranzactiei la comercianti a scazut cu 5,8%). Valoarea totala tranzactionata cu cardul la comercianti s-a majorat cu aproximativ 32%, iar numarul tranzactiilor a urcat cu 40%.

"Platile efectuate cu carduri Visa in Romania au continuat sa inregistreze o crestere de doua cifre, in contrast cu cresterile reduse sau negative din alte state membre UE. Cheltuielile realizate cu carduri Visa direct la comercianti s-au majorat cu 23,5% anul trecut, ceea ce inseamna ca tot mai multi romani inteleg avantajele, eficienta si siguranta platilor electronice", a declarat Catalin Cretu (foto), director general Romania, Visa Europe.

El a adaugat ca la nivel de portofoliu, cardurile de business reprezinta cel mai dinamic segment. Astfel, valoarea platilor realizate de companii cu cardul Visa s-a majorat cu aproape o treime in 2012, iar numarul cardurilor de business a crescut constant in ultimii doi ani cu aproximativ 19%. "Acest lucru arata o preocupare tot mai mare privind controlul intern al costurilor si contribuie la diminuarea pierderilor generate de economia subterana".

Potrivit sefului Visa, in acest an, compania va continua sa incurajeze utilizarea frecventa a cardurilor si sa extinda reteaua de acceptare in Romania, in special la IMM-uri, comercianti online si in sectorul public, unde platile electronice contribuie la o mai eficienta colectare a taxelor si, prin urmare, la cresterea veniturilor la buget.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri