Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) va imprumuta 20 milioane euro companiei EDP Renovaveis (EDPR) pentru lucrari de constructie si operare a mai multor parcuri fotovoltaice in Oltenia.

Aceasta este prima finantare a bancii in Romania pentru productia de energie solara. Parcurile fotovoltaice din Oltenia ale companiei portugheze EDPR au o capacitate de productie de 50 de MW de energie electrica.

O facilitate de credit paralela, de 10 milioane de euro, va fi acordata EDPR de catre Banca pentru Comert si Dezvoltare a Marii Negre, se arata intr-un comunicat al institutiei financiare internationale. Acesta este al patrulea proiect comun al BERD cu EDPR in Romania, dupa investitii in trei parcuri eoliene.

Pana in prezent, BERD a acordat finantari pentru constructia si operarea a cinci parcuri eoliene in Romania si a investit in total 169 de milioane de euro in dezvoltarea sectorului local al energiei regenerabile, potrivit Mediafax.

EDPR produce energie solara in Oltenia din 2013, prin mai multe parcuri. Compania are in judetul Dolj capacitati fotovoltaice instalate de 11,6 MW, in judetul Mehedinti de 28,85 MW, iar in judetul Olt de 9,93 MW. Compania detine in Romania si mai multe parcuri eoliene, cu capacitate instalata de 254 MW in judetul Constanta, 132 MW in Ialomita, 33 de MW in Tulcea si 52 de MW in judetul Vaslui.

Citeste si:
Vicepreședinte ANRE: Facturile aberant de mari sunt cauzate de...
Nagy Zoltan, vicepreședinte...

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri