Companiile din Romania controlate de grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG) vor evita sa intre in actionariatul societatii care emite asigurarea obligatorie a locuintelor, PAID, atat timp cat reasigurarea portofoliului este inadecvata, a declarat presedintele VIG, Peter Hagen.

"Politicienii trebuie sa inteleaga ca efectele unei catastrofe naturale pot fi acoperite daca statul garanteaza ori piata internationala de reasigurari garanteaza. Piata internationala de reasigurari nu are nicio obligatie sa accepte un pret stabilit politic si acest lucru trebuie inteles de catre politicieni. Si asta inseamna ca PAID fie are deficit fie nu se reasigura corect. Si din acest motiv nu facem parte din PAID. Nu vrem sa participam la ceva care poate genera pierderi si nu vrem sa participam la o organizatie care nu este reasigurata adecvat", a afirmat Hagen intr-o conferinta de presa.

El a adaugat ca asigurarea pentru locuinte impotriva riscurilor catastrofale nu este obligatorie in Austria. "Nici in alte state europene nu exista aceasta obligativitate, pe care o intalnim in schimb in Elvetia, in Norvegia sau Franta, unde fiecare proprietar trebuie sa aiba o polita impotriva riscurilor catastrofale. Acolo exista si un pool, exista si statul care garanteaza acest pool. Solutia franceza s-ar putea sa nu fie chiar solutia potrivita, Norvegia s-ar putea sa nu aiba solutia potrivita, dar felul in care PAID este structurat sigur nu este solutia potrivita", a mai spus seful VIG, potrivit Mediafax.

PAID a fost infiintata in septembrie 2009 si are un capital social de 19,34 milioane de lei. Cei mai mari actionari ai asiguratorului sunt Astra, Groupama si Gothaer Romania, fiecare cu 15%. Generali Romania are o participatie de 11%, iar ABC Asigurari, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurari, Euroins, Grawe Romania si UNIQA Romania detin cate 5,5% din actiuni.

Primele polite PAD au fost emise de PAID in iulie 2010. Fondul locativ national numara aproximativ 8,5 milioane de locuinte. Potrivit legislatiei, toti proprietarii de locuinte au obligatia de a incheia PAD - polita de asigurare obligatorie emisa de Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor (PAID), care ofera acoperire impotriva riscurilor catastrofice (cutremurelor, alunecarilor de teren si inundatiilor) in limita sumei asigurate de 20.000 sau 10.000 euro, in functie de structura constructiva a locuintei asigurate.

Proprietarii care nu isi asigura locuintele vor fi amendati de autoritatile locale cu pana la 500 lei. De asemenea, proprietarii neasigurati si afectati de unul din cele trei riscuri (cutremur, inundatie, alunecare de teren) nu vor mai primi ajutoare de la autoritati pentru refacerea gospodariilor afectate.

Totodata, societatile de asigurare autorizate sa preia riscuri de catastrofe naturale pot incheia - pentru aceste categorii de riscuri - asigurari facultative ale locuintelor numai pentru partea din suma asigurata ce excede suma asigurata obligatoriu prin PAD (10.000 sau 20.000 euro).

Pretul politei PAD, care in prezent se ridica la 10 euro, respectiv 20 euro, in functie de suma asigurata (10.000 sau 20.000 de euro), este stabilit prin Ordin al presedintelui Autoritatii de Supraveghere Financiara. Anul trecut, portofoliul PAID a crescut cu 120%, la peste 727.000 de contracte, iar la finele lunii aprilie societatea avea 1,16 milioane de polite.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri