BRD, care avea o cota de piata de 12,39% in luna septembrie, este increzatoare ca isi va pastra pozitia a doua in urma achizitiei si integrarii Volksbank de catre Banca Transilvania, a declarat directorul general, Philippe Lhotte.

"Asistam cu totii la un fenomen de consolidare a sectorului bancar romanesc, ceea ce e foarte bine. Exista 41 de banci in Romania si cred ca face parte din evolutia normala sa existe si fuziune intre banci, iar bancile cu cota de piata redusa e normal ca se orienteaza spre fuziuni. Banca Transilvania cu Volksbank fac ceva pozitiv pentru piata si sunt convins ca vor urma si alte fuziuni, astfel incat sa rezulte o consolidare a sistemului bancar", a declarat Lhotte in conferinta de presa a prezentarii rezultatelor anuale, informeaza Mediafax.

El a aratat ca este increzator in viitorul BRD, care va ramane unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata, dar si in consolidarea sistemului bancar. "Am vazut declaratiile facute la conferinta de presa a Bancii Transilvania, care spunea ca duce un razboi corect si ca face bine sa fuzioneze cu Volksbank pentru a depasi BRD, eu le urez mult succes in procesul de fuziune, insa nu cred ca ne vor depasi. Procesul de fuziune este complicat de gestionat si este greu sa fii o mare banca in Romania fara sa ai sprijinul unui grup international puternic", spune Lhotte.

Suntem pragmatici, realisti, prioritatea noastra este cresterea organica, dar una profitabila.

In ceea ce priveste cota de piata, seful BRD a punctat ca prioritatea bancii este cresterea organica, in conditii de profitabilitate, si ca nu doreste cota de piata cu orice pret. "Suntem pragmatici, realisti, prioritatea noastra este cresterea organica, dar una profitabila.Nu vrem cu orice pret cota de piata, vrem sa crestem cota de piata, dar cu conditia sa fie profitabila", a explicat Lhotte. El apreciaza ca bancile care sunt de vanzare, insa au un "fond de comert nefavorabil", trebuie tranzactionate la un pret favorabil. Directorul BRD a mentionat ca banca pe care o conduce este interesata sa profite de toate oportunitatile care apar pe piata de vanzare, insa analizeaza dosarele fiecarei banci cu atentie, asa cum a facut-o in ultimii ani. "O sa analizam dosarele foarte atent, asa cum le analizam de ani buni. Vom continua pe viitor, ca si in anii trecuti, sa profitam de toate oportunitatile care se prezinta pe piata", a conchis Lhotte.

BRD avea la finele lunii septembrie a anului trecut o cota de piata de 12,39%, in scadere de la 13,14% la inceputul anului 2012, ocupand pozitia a doua in sistemul bancar, dupa BCR, cu o cota de 16,61%. In schimb, Banca Transilvania (TLV), care era deja pe locul trei, si-a majorat cota de piata, in intervalul mentionat, de la 7,2% la 9,7%, inregistrand cea mai mare crestere organica din sistemul bancar. Banca Transilvania a semnat la finele anului trecut un acord de preluare a Volksbank Romania, care detinea in septembrie 3,62% din activele bancare, in scadere de la 5,25% in ianuarie 2012.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri