Megatranzactiile de pe piata de fuziuni si achizitii ating un nou record, de 1.190 mld. dolari

Valoarea megatranzactiilor de pe piata de fuziuni si achizitii a atins un nou record, de 1.190 de miliarde de dolari, depasind precedentul maxim istoric inregistrat in 1999, cu putin timp inaintea crizei dotcom, potrivit cotidianului britanic Financial Times.

Totalul tranzactiilor care depasesc individual 10 miliarde de dolari a depasit recordul din 1999 saptamana aceasta, dupa ce joi compania franceza de telecom Altice a anuntat o intelegere de 17,7 miliarde de dolari pentru achizitia Cablevision, scrie Mediafax.

Tot in aceasta saptamana, cel mai mare producator de bere din lume, AB InBev, a anuntat planuri pentru o tentativa de preluare a rivalului SABMiller. O tranzactie ar depasi pragul de 100 de miliarde de dolari si s-ar situa astfel printre cele mai mari sase preluari de pana in prezent.
Ca numar, tranzactiile de peste 10 miliarde de dolari se situeaza in acest an la 47, la numai o operatiune distanta de recordul inregistrat in 2006, inaintea crizei financiare, noteaza publicatia britanica.

Boom-ul de fuziuni si achizitii coincide cu o perioada lunga de dobanzi scazute, extinsa joi de Rezerva Federala a SUA, care a ales sa nu inaspreasca politica monetara din cauza temerilor privind evolutia economiei globale. Dobanzile mici au permis companiilor sa se imprumute ieftin pentru a finanta tranzactii de amploare.

In plus, companiile se afla si sub presiunea actionarilor sa utilizeze mai profiabil lichiditatile mari de care dispun, folosite in ultimii ani mai ales pentru rascumparari de actiuni. Consultantii din SUA si Europa se asteapta ca ritmul megatranzactiilor sa ramana ridicat, chiar daca evolutiile istorice sugereaza ca ar putea urma o perioada de incetinire, potrivit Financial Times.

Citeste si:
Cum arată piața de M&A din România, în primul trimestru al anului
Piața de M&A din România în...

Datele furnizate de compania de software financiar Dealogic arata ca ciclurile de activitate intensa inregistrate in 1997-2000 si 2005-2008 au fost urmate de corectii puternice ale burselor si de declinul fuziunilor si achizitiilor.

Sursa foto: Shutterstock.com

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Setari Cookie-uri