Romanii au plasat 60 mil. euro in fonduri mutuale diversificate

Romanii au plasat 60 mil. euro in fonduri mutuale diversificate

Fondurile mutuale cu plasamente diversificate au inregistrat cea mai mare crestere a activelor nete, cu 11,8%, in septembrie, fiind singura categorie care depaseste pragul de 200 milioane lei (60 milioane euro) ca active nete, potrivit Uniunii Nationale a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC).

Randamentul mediu al fondurilor diversificate a fost de 3% in luna septembrie 2006, respectiv de 5,4% de la inceputul anului 2006. Pe ultimele 12 luni, performanta medie a fondurilor diversificate a fost de 12,6%, dublu fata de rata inflatiei in aceeasi perioada, de 6,02%.

Activele nete ale fondurilor diversificate au inregistrat cresteri cuprinse intre 2,4% la BT Clasic, administrat de BT Asset Management, si, respectiv, 6,2% la BCR Dinamic, administrat de BCR Asset Management. Raiffeisen Benefit, administrat de Raiffeisen Asset Management, a obtinut o crestere de 6,2% in luna septembrie, cand si-a modificat structura portofoliului si a trecut de la categoria fondurilor de obligatiuni la cea a fondurilor cu plasamente diversificate, informeaza agentia NewsIn.

Alte fonduri care au inregistrat cresteri de active peste rata inflatiei in septembrie sunt FCEx cu 5,5%, Integro cu 4,9% si Fortuna Clasic cu 4,8%.Pe ultimele 12 luni, cele mai mari performante sunt inregistrate de fondurile Transilvania (administrat de SAI Globinvest), cu un randament de 19,2%, Capital Plus (administrat de Certinvest) cu 17,7% si FCEx (administrat de SAI SIRA), cu 14,8%.

"Fondurile diversificate cu cele mai mari randamente au cele mai mari expuneri pe piata bursiera din aceasta categorie, cuprinse intre 50,2% in cazul FCEx si 47,4% la Capital Plus, evolutia lor fiind influentata de cresterea preturilor actiunilor la Bursa de Valori Bucuresti in luna septembrie, cu 4,72%, comparativ cu luna august. Media intrarilor nete de capital in fondurile diversificate s-a situat in septembrie sub nivelul maxim atins in urma cu doua luni, de 1,5 milioane lei.

Singurul fond care a reusit sa depaseasca acest nivel este Bancpost Active, care a inregistrat intrari nete de capital de 1,57 milioane lei in luna septembrie. BCR Dinamic, administrat de BCR Asset Management, detine cea mai mare cota din piata fondurilor diversificate, de 30,9% din totalul activelor, urmat de Transilvania, administrat de SAI Globinvest, cu 16,4%, si de Bancpost Active, administrat de EFG Eurobank Mutual Funds Management Romania, cu 13%, potrivit datelor UNOPC.

Personalizate pentru tine