Salarii restante în 2026. Ministerul Muncii propune plata din Fondul de garantare pentru până la 12 luni

Sursǎ foto: Shutterstock.com

Salarii restante în 2026. Ministerul Muncii propune plata din Fondul de garantare pentru până la 12 luni

Cuprins Articol:
Angajații companiilor de interes strategic aflate în concordat preventiv ar putea primi din Fondul de garantare salariile restante și alte drepturi bănești neplătite pentru până la 12 luni consecutive, față de șase luni în prezent. Ministerul Muncii propune și dublarea plafonului pe salariat, de la șase la 12 salarii medii brute pe economie. Măsurile sunt prevăzute într-un proiect de ordonanță de urgență pus în transparență decizională.

Salariile restante ar putea fi acoperite pentru până la 12 luni la companiile strategice aflate în concordat preventiv

Propunerea vizează angajații companiilor desemnate de Guvern ca fiind de interes strategic și pentru care a fost deschisă procedura de concordat preventiv. Prin această procedură, o companie aflată în dificultate financiară își poate restructura datoriile pe baza unui plan de redresare, pentru a evita insolvența. 

„Nimeni nu trebuie să rămână fără salariu în timp ce compania în care lucrează trece printr-un proces dificil de restructurare”, a declarat ministrul Muncii, Petre Florin Manole, potrivit comunicatului ministerului. 

El a explicat că extinderea sprijinului ar da companiilor strategice mai mult timp pentru redresare și ar ajuta la protejarea locurilor de muncă.

Principalele noutăți legislative aduse prin acest pachet de măsuri includ:

  • Sprijin extins de la 6 la 12 luni: Se dublează perioada pentru care  plata salariilor și a altor drepturi băneşti restante poate fi acoperită din Fondul de garantare. Pentru salariații angajatorilor de interes strategic, aceste creanțe reprezintă drepturile datorate și neplătite — stabilite prin lege, acte normative speciale, contractul individual de muncă și/sau contractul colectiv de muncă, asupra cărora nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune — aferente unei perioade de 12 luni consecutive.
  • Majorarea plafonului maxim: Suma totală a creanțelor salariale suportate din Fond pentru fiecare salariat crește de la 6 la 12 salarii medii brute pe economie.
  • Clarificarea drepturilor acoperite: Sunt detaliate categoriile de drepturi salariale și bănești acoperite (inclusiv cele stabilite prin legislație specială, contracte individuale sau colective de muncă).
  • Măsuri tranzitorii flexibile: Companiile de interes strategic care au beneficiat deja de garantarea creanțelor pe o perioadă de 6 luni pot formula o nouă cerere pentru acoperirea perioadei rămase până la atingerea noii limite de 12 luni.
  • Optimizarea procedurilor: Se actualizează prevederile privind solicitarea și recuperarea sumelor, contestarea deciziilor emise de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă și procedurile administrative aferente.

Ce salarii și alte drepturi restante ar putea fi plătite

Fondul de garantare ar putea acoperi salariile și celelalte drepturi bănești datorate și neplătite pentru o perioadă de până la 12 luni consecutive. Potrivit proiectului, sunt vizate drepturile stabilite prin lege, prin acte normative speciale sau prin contractele individuale ori colective de muncă, dacă dreptul de a le solicita în instanță nu s-a prescris.

Cele 12 salarii medii brute pe economie reprezintă plafonul total pentru fiecare salariat. Suma acoperită ar depinde de valoarea restanțelor eligibile.

Companiile care au primit sprijin pentru șase luni ar putea depune o nouă cerere

Proiectul prevede și o măsură tranzitorie. Companiile strategice care au beneficiat deja de garantarea drepturilor salariale pentru șase luni ar putea depune o nouă cerere pentru perioada rămasă, în limita totală de 12 luni.

Ministerul propune și actualizarea procedurilor pentru solicitarea și recuperarea sumelor, precum și a regulilor de contestare a deciziilor emise de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă. 

Personalizate pentru tine