Acordarea voucherelor de vacanta se va proroga doar pana la 1 iulie, iar din aceasta data fiecare bugetar va primi cate un astfel de voucher care va avea valoarea unui salariu minim net garantat, de 1.450 lei, a declarat, miercuri, presedintele Confederatiei Sindicale “Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, dupa discutiile avute in Comisia de Dialog Social de la Ministerul Finantelor.

Cele doua parti au discutat despre parametrii macroeconomici ai bugetului pe 2017. ”In problema voucherelor de vacanta, nu se va proroga decat pana la 1 iulie, de la 1 iulie se va aplica un voucher de vacanta pentru fiecare bugetar in valoarea salariului minim garantat in plata de 1.450 de lei”, a spus Hossu, conform News.ro.

Presedintele „Cartel Alfa” a subliniat ca pentru sectorul bugetar s-a confirmat garantarea acoperirii cresterilor salariale, conform actelor normative date pana acum. Hossu a precizat ca, la discutiile purtate marti noapte, au fost corectate anumite probleme legate de alocari suplimentare de fonduri pentru salarii.

”Pentru Compania Nationala a Uraniului este prevazuta alocarea de la Rezervele Statului de 91 de milioane de lei, pentru cei de la Salvati pe Mare sunt bani alocati de la Ministrul Transporturilor pentru alinierea salariilor lor, conform Legii 250, la cei de la interventi speciale”, a declarat liderul sindical. In plus, cheltuielile din invatamant au fost mutate la nivelul administratiilor locale, carora li s-au transferat in mod special 10 miliarde de lei pentru acoperirea cresterilor salariale.

Potrivit proiectului de ordonanta de urgenta publicat luni de Ministerul Finantelor, Guvernul nu va acorda bugetarilor nici in 2017 bonuri de masa, tichete de vacanta sau tichete-cadou si nu va plati orele suplimentare efectuate, care vor fi recuperate cu zile libere. "Neprelungirea si in anul 2017 a masurilor privind neacordarea pentru personalul din sectorul bugetar de tichete de masa, vouchere de vacanta, tichete cadou, premii, ore suplimentare, ajutoare/indemnizatii la iesirea la pensii, precum si a celor privind mentinerea ca si in anii anteriori a anumitor categorii de indemnizatii ar determina un necesar suplimentar de finantare in anul 2017" de 17,264 miliarde lei, prevede proiectul de act normativ.

Citeste si:
Este oficial: Bugetarii au inca doua zile libere de sarbatori
Este oficial: Bugetarii au...

In 15 decembrie 2016, Guvernul a aprobat o ordonanta de urgenta prin care a mentinut, pentru primele doua luni din 2017, unele masuri aprobate si in anii precedenti, respectiv neacordarea de premii, tichete de masa, tichete cadou, vouchere de vacanta si mentinerea la nivelul acordat pentru luna decembrie 2016 a indemnizatiilor de care beneficiaza unele categorii de persoane.

"In perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, institutiile si autoritatile publice (...), nu acorda tichete de masa personalului din cadrul acestora. In perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017 institutiile si autoritatile publice (...) nu acorda tichete cadou, prime de vacanta si vouchere de vacanta personalului din cadrul acestora", se prevedea in actul normativ.

Proiectul publicat luni prevede prelungirea acestor masuri pana la finalul acestui an, inclusiv a neplatii orelor suplimentare. Programul de guvernare al PSD prevedea ca toti bugetarii "vor beneficia anual, incepand cu primul semestru din 2017, de un tichet de vacanta egal cu valoarea salariului minim brut din acel an", care va putea fi utilizat doar in Romania.

Insa guvernul sustine ca este obligat sa amane in continuare acordarea acestor drepturi pentru bugetari din cauza constrangerilor bugetare. "Avand in vedere necesitatea elaborarii legii bugetului de stat si a legii bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2017, neadoptarea in regim de urgenta a masurilor propuse prin prezentul proiect de act normativ ar genera un impact asupra deficitului bugetului general consolidat de 6,37% din PIB in anul 2017, ceea ce presupune un deficit bugetar in 2017 de 9,33% din PIB", arata nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Citeste si:
Bugetarul cu cel mai mare salariu din tara a ramas fara job
Bugetarul cu cel mai mare...

Sursa foto: Shutterstock/RomarioIen

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si