BRD anunta cel mai mare profit din ultimii cinci ani. Castigul net al bancii a urcat cu 63% in 2016

Grupul BRD-Groupe Société Générale, care include a doua banca din Romania dupa valoarea activelor, a realizat in 2016 un profit net de 763,5 milioane lei (circa 170 milioane euro), in crestere cu 63,4% fata de anul anterior, in conditiile in care banca a redus costurile si creditele neperformante, arata datele publicate, joi, de banca.

In 2015, grupul BRD - care include atat rezultatele bancii, cat si rezultatele celorlalte divizii, precum cea de leasing - a obtinut un profit net de 467,2 de milioane lei, scrie news.ro.

La nivel de banca, BRD a obtinut un profit net de 728,3 milioane lei in 2016, in crestere cu 63,5% fata de 2015.

La nivel de grup, veniturile operationale au avansat anul trecut cu 7% fata de 2015, pana la 2,78 miliarde lei.

Citeste si:
Primele cifre care arată cât de afectate de pandemie au fost marile...
Primele cifre care arată cât...
Citeste si:
Pasi de urmat in caz ca suspectezi ca ai coronavirus
Pasi de urmat in caz ca...

"2016 a fost marcat de o performanta solida la nivelul Grupului BRD, venitul net substantial mai mare in comparatie cu 2015, beneficiind de o activitate comerciala puternica pe segmentul persoanelor fizice, o performanta operationala mai buna si imbunatatirea semnificativa a profilului de risc", mentioneaza, intr-un comunicat de presa, Francois Bloch (foto), CEO al BRD.

Veniturile nete din dobanzi la nivel de grup au avansat cu 4,6%, la 1,59 miliarde lei, iar veniturile din comisioane au urcat cu 3%, la 772,7 milioane lei, potrivit bilanturilor bancii.

Cheltuielile operationale au urcat, in schimb, la nivel de grup cu 0,2% in 2016, la 1,39 miliarde lei.

"Activitatea BRD a continuat sa fie marcata in 2016 de o dinamica comerciala solida pe segmentul persoanelor fizice, dovada ca eforturile bancii de a spori calitatea, precum si de a imbunatati si dezvolta in permanenta noi servicii, dau rezultate. Numarul clientilor activi persoane fizice a atins 2,15 milioane, in crestere cu 37.000 in comparatie cu finalul lui decembrie 2015", se precizeaza in concluziile raportului anual al BRD, transmis Bursei de Valori Bucuresti.

Citeste si:
KFC, Pizza Hut și Taco Bell au 75% din vânzările dinaintea pandemiei
KFC, Pizza Hut și Taco Bell...

Numarul de contracte de internet si mobile banking (My BRD Net si My BRD Mobile) a ajuns la 1,15 milioane la finalul lunii decembrie 2016, in crestere cu 29,6% fata de decembrie 2015.

Pe partea de activitate bancara, creditele acordate de banca din grupul BRD au avansat cu 3,8% intre decembrie 2015 si decembrie 2016, pana la 27,38 miliarde lei, in timp ce depozitele atrase de la clienti au urcat cu 2,5%, pana la 42,29 miliarde lei.

"Productia creditelor de consum a crescut cu 20,3% fata de anul precedent, pana la 4 miliarde lei, beneficiind atat de cresterea cererii, cat si de eforturile continue ale BRD de a imbunatati procesele de acordare", arata banca.

Rata creditelor neperformante (NPL) a scazut de la 13,3% in decembrie 2015 pana la 10,5% la finalul lui 2016, a precizat banca.

Citeste si:
Companiile austriecilor din asigurări, profit URIAS în România în...
Companiile austriecilor din...

Rata NPL de la BRD a ajuns apropiata de media sistemului bancar, de 10% la finalul lunii septembrie 2016, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

"Rata de acoperire a creditelor neperformante a crescut de la 69,3% la 31 decembrie 2015 la 76,6% la 31 decembrie 2016", a precizat banca.

Activele bancii au crescut anul trecut cu 3%, pana la 50,66 miliarde lei (11,2 miliarde euro) la finalul anului 2016, de la 49,2 miliarde lei la 31 decembrie 2015. La nivelul intregului grup BRD, activele erau de 51,88 miliarde lei la finalul anului trecut.

BRD, a doua banca de pe piata dupa active, si-a redus reteaua cu 19 unitati anul trecut, pana la 810 de sucursale si agentii la finalul lunii decembrie 2016.

Banca este controlata de grupul francez Société Générale, care detine circa 60,2% din capital. BRD este listata la Bursa de Valori Bucuresti si are o valoare de piata de 8,15 miliarde lei (1,8 miliarde euro), la ultimul pret de inchidere, de 11,70 lei/actiune.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Setari Cookie-uri