Bugetul de stat a incheiat primele sase luni ale acestui an cu un deficit de 0,77% din PIB, in crestere de la 0,51% din PIB in aceeasi perioada a anului trecut. In aceeasi perioada, veniturile au urcat cu 8,2%, insa in mod special pe seama impozitelor pe munca si capital, pentru ca incasarile din TVA si accize au fost in scadere. Pe partea de cheltuieli, cele cu salariile bugetarilor au urcat cu aproape 20%, in timp ce investitiile sunt aproape la jumatate fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Premierul Mihai Tudose a anticipat rezultatele slabe ale executiei bugetare si declara, inca inainte de publicatea datelor de catre Ministerul Finantelor Publice ca aceasta “nu arata bine”.

”Executia la sase luni nu arata foarte bine, a fost un blocaj imens”, a afirmat premierul, fara a face alte precizari.

Executia bugetului general consolidat pe primele sase luni ale anului 2017 s-a incheiat cu un deficit de 6,3 miliarde de lei, respectiv 0,77% din PIB, fata de deficitul de 3,9 miliarde lei, respectiv 0,51% din PIB, inregistrat la aceeasi perioada a anului 2016, se arata intr-un comunicat al Ministerului Finantelor Publice.

Veniturile bugetului general consolidat, in suma de 117,2 miliarde lei, reprezentand 14,4% din PIB, au fost cu 8,2% mai mari, in termeni nominali, fata de aceeasi perioada a anului precedent.

“S-au inregistrat cresteri fata de anul trecut la incasarile din contributiile sociale (+16,1%), din impozitul pe salarii si venit (+11,5%) si din venituri din capital (+14,2%).

In schimb, incasarile din impozite si taxe pe proprietate au scazut cu 5,2% fata de perioada similara din 2016, in principal din cauza eliminarii, de la 1 ianuarie 2017, a impozitului pe constructii speciale.

Incasarile din alte impozite si taxe pe bunuri si servicii au crescut cu 62,1% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cresterea fiind determinata, in principal, de evolutia incasarilor aferente contributiei datorate pentru medicamente, precum si pentru contractele cost-volum/cost-volum-rezultat finantate din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate.

Statul inca isi justifica incasarile slabe din TVA prin reducerile taxei

In ceea ce priveste veniturile din TVA, acestea au inregistrat o scadere cu 4,3% fata de primele sase luni ale anului 2016, pe fondul reducerii, incepand cu 1 ianuarie 2016, a cotei standard de TVA de la 24% la 20%, masura care s-a reflectat in incasari incepand cu luna februarie 2016. Totodata, din februarie 2017 se reflecta in incasari si efectele reducerii cotei standard de TVA de la 20% la 19%.

Incasarile din accize au fost cu 7,6% mai mici comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, fiind influentate de reducerea nivelului acestora pentru unele produse energetice incepand cu 1 ianuarie 2017.

Sumele de la Uniunea Europeana in contul platilor efectuate sunt in suma de 5,6 miliarde lei, din care 5,1 miliarde lei reprezinta sume aferente proiectelor din domeniul agriculturii.
Pe de alta parte, cheltuielile bugetului general consolidat, in suma de 123,5 miliarde lei, au crescut in termeni nominali cu 10% fata de prima jumatate a anului trecut.

Cheltuilile de personal si cele cu asistenta sociala cresc semnificativ

Cheltuielile de personal au urcat, in primele sase luni ale anului, 19,5% fata de aceeasi perioada a anului precedent fiind determinate de majorarile salariale acordate in a doua parte a anului 2016, precum si de cresterile salariale acordate in 2017, respectiv cresterea cu 15 % a salariilor din sanatate si din de la 1 ianuarie 2017, a personalului platit din fonduri publice din institutiile si autoritatile publice ale administratiei publice locale care beneficiaza de majorarea cu 20% incepand cu 1 februarie 2017, majorarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata de la 1250 lei la 1450 lei din 1 februarie 2017 si majorarea cu 50% a salariului brut si a sporurilor pentru personalul din institutiile publice de spectacole sau concerte incepand cu 1 februarie 2017.

Cheltuielile cu bunuri si servicii au crescut cu 0,9% fata de aceeasi perioada a anului 2016.

Dobanzile sunt mai mici cu 4,2% fata de aceeasi perioada a anului precedent.

Subventiile sunt in crestere cu 34,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cresterea majora provenind de la subventiile pentru sprijinirea producatorilor agricoli, se mai arata in comunicatul citt,

Cheltuielile cu asistenta sociala au crescut fata de anul precedent cu 9,8%, fiind influentate, in principal, de majorarea cu 5,25% a punctului de pensie de la 1 ianuarie 2017, ajungand la 917,5 lei, precum si alte masuri ce au fost aprobate in timpul anului 2016 care au contribuit la sporirea cheltuielilor sociale.

Cheltuielile pentru investitii, care includ cheltuielile de capital, precum si pe cele aferente programelor de dezvoltare finantate din surse interne si externe, au fost de 6 miliarde lei, respectiv 0,7% din PIB. In aceeasi perioada a anului trecut, suma alocata investitiilor a fost de 11 miliarde de lei, respectiv 1,5% din PIB.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri