BNR sesizeaza cresterea interesului populatiei fata de monedele virtuale, in special Bitcoin, si avertizeaza cu privire la riscurile care deriva din lipsa reglementarilor si a supravegherii monedelor virtuale. Comunicatul bancii centrale vine in contextul in care Bitcoin a pierdut doua treimi din valoare in ultimele 2 luni, coborand chiar astazi, pentru putin timp, sub pragul de 6.000 dolari.

La ora publicarii acestei stiri, Bitcoin se tranzactiona la circa 6.500 dolari, in scadere cu 67% fata de maximul inregistrat in decembrie 2017, cand moneda virtuala s-a apropiat de 19.500 dolari.

"In contextul evolutiei schemelor de monede virtuale, inclusiv a riscurilor asociate acestora, Banca Nationala a Romaniei isi intareste pozitia exprimata prin comunicatul emis in martie 2015, cand atragea atentia asupra riscului ridicat de pierdere a sumelor investite in astfel de monede. Banca Nationala a Romaniei semnaleaza o crestere a interesului populatiei fata de monedele virtuale, in special Bitcoin, atat din perspectiva detinerii si tranzactionarii acestora, cat si ca afacere. Pe fondul lipsei reglementarilor si a lipsei supravegherii schemelor de monede virtuale, la nivel global, precum si a diversificarii acestora, s-au amplificat riscurile financiare si reputationale la nivelul detinatorilor", se arata in comunicatul BNR.

Totodata, avand in vedere cresterea exponentiala din ultima perioada a pretului majoritatii monedelor virtuale si a fluctuatiilor foarte mari inregistrate de acestea pe perioade foarte scurte, Banca Nationala a Romaniei clasifica monedele virtuale, cum ar fi Bitcon, drept active speculative, extrem de volatile si riscante.

Banca centrala recomanda, in calitatea sa de autoritate de supraveghere, ca bancile sa evite riscurile reputationale care deriva din incurajarea tranzactiilor cu criptomonede si descurajeaza orice fel de implicare in legatura cu monedele virtuale, inclusiv din perspectiva furnizarii de servicii pentru entitatile care ofera servicii de investitii sau de tranzactionare a acestor monede.

"Banca Nationala a Romaniei va continua sa monitorizeze evolutia schemelor de monede virtuale din perspectiva manifestarii unor potentiale riscuri asupra sistemului financiar, cu mentiunea ca, in prezent, datorita volumelor foarte mici, aceste scheme nu reprezinta o amenintare la adresa stabilitatii financiare din Romania", concluzioneaza banca centrala.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri