Persoanele nebancarizate sau care, din diverse motive, inclusiv cel al saraciei, nu folosesc sau nu pot sa foloseasca serviciile financiare online, ajung sa plateasca chiar si cu 1.000 de lire mai mult decat utilizatorii obisnuiti pentru cumparaturile care le fac de-a lungul anului, spune Marcus Exall, VP partnerships in cadrul fintech-ului britanic Monese.

"Asistam in prezent la o nedreptate sociala: oamenii exclusi din punct de vedere financiar platesc un asa-zis 'premium de saracie' (n.red 'poverty premium'). Practic utilizatorii care nu pot sa faca plati online si care platesc doar cu cash, ajung sa aiba costuri mai mari. In Marea Britanie, acest premium de saracie ajunge si la 1.000 de lire. Obiectivul Monese este acela de a reduce acest decalaj", a declarat Exall.

Monese ofera utilizatorilor posibilitatea de a-si deschide un cont bancar european sau britanic in cateva minute dupa instalarea aplicatiei pe smartphone, fiind necesara doar prezentarea unei fotografii a actului de identitate. Aplicatia are in prezent 45.000 de utilizatori romani, majoritatea covarsitoare fiind romani care au un loc de munca in Marea Britanie.

"Am vrut sa le oferim utilizatorilor o aplicatie care sa le permita accesarea cat mai facila a serviciilor financiare. Monese nu este inregistrata ca banca si vrem sa fim o alternativa la banca traditionala. Peste doua saptamani vom lansa si primul produs de creditare", mentioneaza Marcus Exall.

Aplicatia Monese permite deschiderea si gestionarea unui cont curent in Regatul Unit sau un cont in zona euro. Utilizatorii nu au nevoie de o adresa locala sau un istoric de credit. Aplicatia are atat o varianta gratuita, cat si una cu plata (5 euro/luna), care include 6 retrageri gratuite prin ATM, transferuri mai ieftine si depozite in numerar .

Marcus Exall a fost prezent la conferinta Future Banking, organizata de wall-street.ro in parteneriat cu Banca Transilvania, Visa, EFSE, Namirial Group, TBI Bank, Patria Bank, PeliFilip si APERO.

Credit foto: Ovidiu Udrescu

Sursa foto: Ovidiu Udrescu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri