Datele unui debitor din Biroul de Credit se pot sterge numai in baza unei cereri, pe motive intemeiate, si numai dupa obtinerea acordului creditorului, sustine directorul Biroului de Credit, Serban Epure. Precizarea vine in contextul in care au aparut speculatii potrivit carora noul regulament GDPR da dreptul debitorilor sa obtina unilateral stergerea informatiilor referitoare la restantele la imprumuturi. In schimb, Epure a precizat ca, dupa 25 mai, banca nu mai are nevoie de acordul clientului pentru a-i verifica bonitatea in sistem. Totodata, este in discutie introducerea recuperatorilor de creante in Biroul de Credit.

Directorul Biroului de Credit a explicat, in cadrul unei conferinte, schimbarile intervenite in relatia cu participantii (banci, IFN, societati de leasing) si cu persoanele vizate (clienti) dupa implementarea noului Regulament privind protectia datelor cu caracter personal (GDPR).

Banca te poate verifica la Biroul de Credit fara acordul tau

O schimbare importanta este aceea ca Biroul de Credit si participantii nu mai lucreaza pe baza consimtamantului persoanei vizate ci in baza interesului legitim (al cerditorului de a verifica bonitatea potentialului client -n.r.).

Asadar, banca va verifica debitorul in baza de date a Biroului de Credit, fara a mai fi obligata sa solicite acordul clientului in acest scop. Acel acord era, oricum, o formalitate, avand in vedere ca, in lipsa consimtamantului, banca nu acorda creditul.

In alta ordine de idei, directorul Biroului de Credit a explicat in ce conditii poate solicita un debitor rectificarea sau stergerea datelor din sistem, avand in vedere ca au aparut opinii potrivit carora clientul are dreptul sa ceara stergerea datelor fara ca cineva sa se poata opune.

“Nu se poate lucra asa. Daca ar fi posibil, orice restantier si-ar sterge datele din Biroul de Credit si apoi ar merge la banca si ar putea solicita noi imprumuturi”, a explicat Epure. Acesta a mentionat ca stergerea datelor din Biroul de Credit nu se face automat, ci numai daca debitorul o cere si din motive intemeiate, iar motivele vor fi analizate de creditorul catre care se transmite solicitarea.

Astfel, pentru a rectifica sau sterge datele, un client trebuie sa transmita o cerere la Biroul de Credit (care o da mai departe la institutia creditoare) sau direct la banca, IFN sau societate de leasing (la care are creditul) si asteapta raspunsul. Doar in cazul in care creditorul constata ca cererea este intemeiata este posibila stergerea datelor.

Mesaj pentru firmele de stergere a datelor

Epure a facut aceste precizari si cu adresa la firmele de stergere a datelor, care, spune el, "vaneaza" presupuse greseli ale Biroului de Credit si solicita onorariu de la client pentru acest demers, indiferent daca au succes sau nu.

"Firmele de stergere a datelor si de 'aparare a drepturilor omului' au aparut de cativa ani. Se ofera fie sa le stearga datele fie sa ne transmita mesaje de aparare a drepturilor clientilor, cu mai mult sau mai putin succes. Dupa parerea mea, aceste firme 'vaneaza' greseli presupuse ale noastre si profita de ele. Este posibil ca aceste firme sa aiba o paine mai buna de mancat acum, pentru ca Regulamentul European privind Protectia Datelor cu Caracter Personal este dificil”, a mai spus Serban Epure.

Recuperatorii de creante ar putea raporta la Biroul de Credit

In prezent, la Biroul de Credit transmit date cu privire la restantele clientilor (mai mari de 30 de lei si de 30 de zile) doar bancile, sociatatile de leasing si o mare parte din IFN-uri. Insa, pe viitor, lista ar putea fi completata de recuperatorii de creante.

“Suntem in discutii pentru a mari acest portofoliu de participanti. Am avut discutii pentru a integra in sistem operatorii de telefonie mobila, dar acestea s-au soldat cu un esec. Intentia noastra este de a integra in sistem si recuperatorii de creante, pentru ca, daca o creanta este vanduta de catre o banca la un recuperator, iar recuperatorul nu este inregistrat in Biroul de Credit, informatia se opreste in acel moment. Si, in cazul in care clientul continua sa plateasca, informatia nu mai ajunge in sistem. Consideram ca ar fi benefic sa avem si acesti recuperatori de creante in Sistemul Biroului de Credit. Ramane sa vedem daca autoritatea va agrea acest lucru", a mentionat Epure.

Propunerea este inclusa intr-un Cod de conduita care se afla, in prezent, spre aprobare la Autoritatea pentru protectia datelor cu caracter personal.

In prezent, in Sistemul Biroului de Credit, exista 600.000 - 700.000 de restantieri, iar ponderea restantelor la IFN-uri este de 10% din total (si ca suma si ca numar de debitori).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri