UniCredit a semnat doua acorduri independente de cooperare cu grupurile de asigurari Allianz SE si Generali CEE Holding, pentru distributia de solutii de asigurare in Europa Centrala si de Est, prin intermediul sucursalelor grupului bancar italian din regiune (bancassurance).

Astfel, daca parteneriatul cu Allianz va include vanzarea de asigurari generale si de viata clientilor din Romania, Bulgaria, Croatia, Cehia, Ungaria, Slovenia si Slovacia ai UniCredit, acordul cu Generali va consta in distribuirea produselor de tip Credit Protection Insurance (CPI) in Republica Ceha, Croatia, Ungaria, Romania, Serbia, Slovenia, Slovacia, precum si in Bosnia si Hertegovina; in Serbia, cooperarea va include si produsele de asigurarea de viata si pe cele non-viata. Generali va fi partener preferat de distributie a produselor de asigurare pentru leasing in Republica Ceha, Bulgaria, Ungaria, Romania, Serbia, Slovenia, Slovacia, precum si in Bosnia si Hertegovina.

Europa Centrala si de Est reprezinta o piata importanta de crestere pentru industria asigurarilor. Ratele de penetrare din aceasta Regiune sunt cu mult sub cele din Europa de Vest. Segmentul Bancassurance reprezinta un important canal de distributie care poate ajuta la atenuarea acestor diferente in urmatorii ani. Vanzarile de asigurari vor fi realizate prin intermediul sucursalei locale a grupului bancar si anume UniCredit Bank.

Generali este un grup italian independent, cu o puternica prezenta internationala. Fondat in 1831, se afla printre asiguratorii de top din lume si este prezent in peste 60 de tari, cu un venit total din prime ce a depasit 68 de miliarde de euro in anul 2017. Avand peste 71.000 de angajati in lume, si 57 de milioane de clienti, Grupul detine o pozitie de lider in Europa de Vest, si o prezenta din ce in ce mai semnificativa pe pietele din Europa Centrala si de Est si in Asia. Pe piata locala, grupul este reprezentat prin compania Generali Romania.

Allianz este unul dintre liderii mondiali in domeniul asigurarilor si administrarii activelor, cu peste 88 de milioane de clienti de retail si corporate. Grupul german este unul dintre cei mai mari investitori din lume, gestionand peste 650 de miliarde de euro in numele clientilor sai de asigurari. In 2017, peste 140.000 de angajati din peste 70 de tari au inregistrat venituri totale de 126 miliarde de euro si un profit operational de 11 miliarde de euro pentru Grup. In Romania, grupul este reprezentat prin Allianz-Tiriac Asigurari.

Sursa foto: Martchan / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri