Polita de asigurare de raspundere civila auto, sau denumita simplu RCA, constituie un contract incheiat intre proprietarul unui autovehicul, persoana fizica sau juridica si o societate de asigurari care are dreptul de a practica asigurarea RCA pe teritoriul Romaniei. Asigurarea RCA are doua scopuri: protectia financiara a celui vinovat de producerea accidentului precum si protectia financiara a persoanei pagubite, in urma unui accident. Insa, pot exista si situatii in care compania de asigurari RCA poate da in judecata soferul vinovat de prejudicii, conform art. 25 din Legea nr. 132/2017.

Persoanele fizice si juridice prin natura activitatii desfasurate pot avea obligatia de plata a unor despagubiri in cazul producerii de prejudicii tertelor persoane, de exemplu, in caz de accident auto. Avand in vedere faptul ca frecventa daunelor este una ridicata, ceea ce duce la plata unor despagubiri greu de sustinut, s-a impus solutia acoperirii acestora prin asigurarea de raspundere civila auto RCA.

Asigurarile RCA au drept scop preluarea pagubelor produse altor persoane de catre asigurat (persoana juridica sau fizica). Astfel, aceasta asigurare ajuta asiguratul in momentul in care acesta a produs daune (materiale si/sau vatamari corporale) unor terte persoane pe care trebuie sa le despagubeasca. Dar, pentru stabilirea raspunderii civile trebuie avute in vedere urmatoarele elemente:

  • sa existe o fapta ilicita produsa de asigurat;
  • sa se demonstreze faptul ca exista o dauna ce a fost produsa unui tert de catre asigurat;
  • sa existe o legatura intre actiunea asiguratului (fapta ilicita) si dauna produsa unei alte persoane;
  • dovedirea vinovatiei asiguratului ce a produs fapta ilicita.

Daca toate cele de mai sus sunt indeplinite, atunci are loc plata despagubirii asa cum este stabilita in contract, de catre compania de asigurare RCA catre tertul prejudiciat. Totusi, "daca ai provocat un accident auto, exista si situatii in care compania de asigurari RCA poate decide sa isi recupereze costurile cu despagubirile platite altora de la tine prin intermediul Instantei", spun reprezentantii companiei de consultanta si brokeraj in asigurari Otto Broker.

Cand se aplica regresul in cazul asigurarii RCA?

Desi aceste situatii sunt o exceptie de la regula, adauga consultantii Otto Broker, actiunea de recuperare a contravalorii prejudiciului de la cel vinovat de accident, in cazul asigurarii RCA, poarta numele de regres si se poate aplica, numai daca asiguratul comite una dintre infractiunile mentionate in Legea RCA nr. 132/2017:

  • accidentul a fost produs cu intentie;
  • accidentul a fost produs in timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozitiile legale privind circulatia pe drumurile publice ca infractiuni savarsite cu intentie;
  • accidentul a fost produs in timp ce autorul infractiunii savarsite cu intentie incerca sa se sustraga de la urmarire;
  • persoana raspunzatoare de producerea pagubei a condus vehiculul fara consimtamantul asiguratului;
  • asiguratul a refuzat in mod nejustificat indeplinirea obligatiilor sale impiedicand in acest fel asiguratorul RCA sa isi desfasoare propria investigatie;
  • iar asiguratorul este in masura sa probeze ca acest fapt a condus la plata nejustificata a despagubirii.

"Polita RCA nu te fereste intotdeauna de responsabilitati daca tu esti soferul vinovat, implicat intr-un accident. Chiar daca asiguratorul ii va despagubi pe cei pagubiti in urma accidentului, acesta are dreptul sa isi recupereze banii", adauga reprezentantii Otto Broker.

De asemenea, pe langa cele mentionate mai sus, printre infractiunile care pot conduce la regres se mai numara si circulatia sub influenta substantelor stupefiante sau medicamentelor cu efecte similare, precum si consumul de alcool (daca este peste 0,8g/l alcool pur in sange) si participarea la intreceri neautorizate.

Astfel, daca vei produce un accident si te regasesti intr-una dintre ipostazele de mai sus, dupa ce ii va despagubi pe cei nevinovati implicati in accidentul produs de tine, asiguratorul tau RCA se poate intoarce impotriva ta pentru a isi recupera prejudiciul.

Sursa foto: Kzenon / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri