PSD nu renunta la ideea acordarii de pensii speciale primarilor. Codul administrativ, care continea initial aceasta prevedere, a fost respins in Parlament, dupa ce a fost declarat neconstitutional “in totalitate” de CCR. In aceste conditii, partidul de guvernamant propune aprobarea Codului prin Ordonanta de Urgenta. Cat plateste in prezent statul roman in contul pensiilor speciale?

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a anuntat ca o hotarare in acest sens a fost adoptata in Comitetul Executiv National al partidului.

“Am adoptat cateva hotarari care sunt importante si anume Codul administrativ sa se adopte prin ordonanta de urgenta intr-o perioada rezonabila", a spus Liviu Dragnea, la finalul sedintei CExN al PSD, scrie Agerpres.ro.

El a prezentat "trei motive pentru urgenta unei ordonante pe Codul administrativ".

"Este in Codul administrativ prevederea ca procedurile pentru atestarea domeniului public al localitatilor sa fie mult simplificata. Acum dureaza intre un an si doi ani. Care este efectul? Romania pierde sute de milioane de euro pentru ca autoritatile locale nu isi pot atesta domeniul public ca sa depuna proiecte pe fonduri europene. Al doilea argument - tot in Codul administrativ este o prevedere prin care din redeventele care se iau de catre stat pentru exploatarile de suprafata, cariere, balastiere, 80% din aceste redevente sa ramana la comunitatile locale respective. Astazi, vin camioane, incarca balast, trec prin sate, se crapa casele oamenilor si comunitatea nu are niciun castig, doar neajunsuri. Asta inseamna miliarde care nu ajung la comunitatile locale si orice zi de intarziere este un deserviciu pentru ei. De asemenea, pentru simplificarea procedurilor administrative este o prevedere in Codul administrativ sa se descentralizeze concursurile pentru administratia publica locala, sa nu mai stea cu lunile la Agentia Nationala a Functionarilor Publici", a aratat Dragnea.

Intrebat daca acest Cod administrativ va fi aprobat cu sau fara pensii speciale pentru alesii locali, presedintele PSD a raspuns: "E textul la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice sa vina cu o forma cat mai curand. Vom discuta in coalitie, impreuna cu premierul, si vom lua si deciziile astea. Vom discuta si cu colegii de la UDMR si impreuna vom lua o decizie".

Pensiile speciale sunt contestate de majoritatea economistilor, din cauza faptului pa pun o presiune uriasa pe buget si creeaza inechitati majore in societate.

Potrivit datelor oficiale, 5,2 milioane de pensionari primesc pensie normala, pe baza de contributii, care se ridica, in medie, la 1.222 de lei pe luna. In schimb, aproape 10.000 de persoane primesc pensii speciale de cel putin 10 ori mai mari (si aici nu sunt inclusi militarii si politistii). Doar acestea din urma insumeaza peste 8 miliarde de lei pe an.

Daca se aproba alocarea de pensii speciale pentru primari si consilieri locali (pentru orice persoana care a detinut cel putin un mandat de ales local), randul celor privilegiati se va ingrosa incomensurabil.

Insa, evident, nimeni nu a calculat impactul acestei masuri. Dar presiunea alegerilor locale din 2020 pare a fi mai importanta decat sustenabilitatea bugetara a tarii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri