Contribuabilii care isi platesc impozitele si taxele la timp ar putea beneficia, de la 1 ianuarie 2020, de un bonus de 3% din sumele achitate integral si la termen, a declarat, sambata, presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Mirela Calugareanu, potrivit Agerpres.

Potrivit acesteia, in acest sens a fost creionat un proiect de act normativ al listei albe a contribuabililor bun platnici, care se doreste a fi aplicat de la 1 ianuarie 2020.

"Am realizat studiul de impact pe acest segment al celor care isi platesc impozitele si taxele la timp. Am identificat contribuabilii care se regasesc in situatia de a putea fi premiati. Reprezinta un numar semnificativ. A fost creionat proiectul de act normativ care reglementeaza doua aspecte: cum avem asa-zisa lista neagra, vom avea trimestrial, in acelasi ritm, lista alba, iar pe de alta parte proiectul de act normativ vizeaza acordarea unui bonus de 3% din sumele achitate integral si la termen de catre bunii platitori", a afirmat Calugareanu la Antena 3.

Proiectul prevede doua posibilitati: fie acordarea anuala a acestui bonus, fie acordarea acestuia la fiecare termen de plata.

"Proiectul prevede doua posibilitati: fie acordarea anuala a acestui bonus - si eforturile sunt de a aplica acest act normativ incepand cu 1 ianuarie 2020 -, fie ca la fiecare termen de plata sa fie acordat acest bonus. Aici sunt doua abordari. In gandirea noastra a fost procentul aplicat la suma respectiva, suma integral declarata si achitata insa in curand acest proiect va fi supus unei largi dezbaterii publice si vom tine seama de toate propunerile ce vor fi formulate", a dat asigurari Mirela Calugareanu.

Citeste si:
Amenda de 150.000 de euro pentru Raiffeisen Bank de la ANSPDCP
Amenda de 150.000 de euro...

In privinta listei negre, aceasta a fost eliminata in cazul persoanelor fizice, din cauza unor probleme ale ANAF.

"A fost reglementata problema listei negre in cazul persoanelor fizice, in sensul ca s-a eliminat aceasta obligatie, mai ales ca trebuie sa recunoastem ca in evidenta fiscala care priveste persoanele fizice au fost o serie de probleme din interior si atunci s-a eliminat obligativitatea de a pune pe lista neagra persoanele fizice. Ideea este ca de aceea am simtit nevoia sa cream un instrument pentru bunii platitori, pentru ca pentru persoanele fizice si juridice care s-au confruntat cu dificultati financiare reale s-a aprobat Ordonanta 6 care prevede doua categorii de masuri: contribuabilii care aveau datorii la 31 decembrie 2018 restante si care nu au avut posibilitatea si nici nu au in perioada urmatoare posibilitatea de a le achita in termen scurt pot accesa planul de restructurare cu un termen de aplicare pe 7 ani. Sunt acolo o serie de facilitati care conduc la reduceri de pana la 50% din aceste datorii si anularea accesoriilor. De asemenea, important este faptul ca pentru cei care-si achita obligatiile fiscale restante la 31 decembrie 2018 pana la data de 15 decembrie 2019 se aplica mecanismul anularii integrale a dobanzilor si penalitatilor", a explicat ea.

Seful ANAF a mentionat ca grupul tinta pentru aceste masuri este de peste 460.000 de companii.

"Noi am organizat in acest scop intalniri numeroase la care au participat peste 3.000 de contribuabili care au apreciat aceasta masura si am notificat tot grupul tinta care este de peste 460.000 de companii", a precizat Calugareanu.

Citeste si:
Emailuri false transmise in numele cabinetului presedintelui ANAF
Emailuri false transmise in...


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »



Citeste si
Pe ultima suta de metri, PSD pune la bataie 66 de posturi la Fisc