Chiritoiu:Discutiile cu Comisia Europeana privind capitalizarea CEC Bank sunt aproape de finalizare; cred ca acum reusim

Discutiile cu Comisia Europeana privind capitalizarea CEC Bank sunt aproape de finalizare si cred ca de data asta reusim, a declarat, sambata, presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, la o dezbatere de profil.

"Este a treia oara cand statul vrea sa capitalizeze CEC, cred ca acum reusim. Prima data era dupa criza si Comisia Europeana era foarte reticenta. Nu era probabil un moment foarte bun. Am mai incercat o data in 2016, cred, era Anca Paliu ministru (de Finante, n.r.) si acolo parerea mea e ca ne-am descurajat prea repede. Acum am inceput in primavara discutia cu Comisia. Suntem aproape de finalizarea discutiilor. Eu sunt increzator ca o sa ne aprobe", a spus Chiritoiu, conform Agerpres.ro.

Intrebat daca acest proces de capitalizare a CEC Bank se va reflecta in deficit, seful autoritatii de concurenta a spus ca nu, intrucat nu este un ajutor de stat sau o subventie, ci o investitie a statului in proprietatea sa.

"Este investitia statului. Investeste in proprietatea lui. Nu va intra pe deficit bugetar, pentru ca este investitie. Daca dai ajutoare de stat, subventii, acelea sunt cheltuieli si intra pe deficit. Daca faci o investitie, se presupune ca ai banii, deci nu e cheltuiala si nu intra pe deficit. Vreo 300 de milioane de euro este capitalizarea", a explicat el.

Chiritoiu a adaugat ca aceasta nevoie de finantare vine in primul rand din faptul ca CEC Bank nu mai poate da credite, desi are cerere.

Citeste si:
Chirițoiu: Prețul electricității pentru populație a fost prea mic...
Chirițoiu: Prețul...

"Este nevoie de capitalizare pentru ca pe termen mediu sunt reglementari ale BNR care impun buffere mai mari, deci reguli prudentiale, si atunci trebuie sa ai capital mai mare, dar pe termen scurt presiunea cea mai mare vine din faptul ca CEC-ul ne spune ca nu mai poate da credite. Si-a atins limita raportului intre credite si capital. Ei au depozite, deci au bani, dar sunt niste reguli prudentiale care plafoneaza nivelul creditelor pe care le dai raportat la nivelul capitalului. BNR a confirmat ca sunt la limita, ca banca vrea sa creasca, are cerere, a fost mereu pe plus, deci are sisteme de control interne si are cerere, dar nu se poate dezvolta pentru ca nu are capital", a mai aratat oficialul Consiliului Concurentei.

In ceea ce priveste achizitionarea Bancii Romanesti de catre Eximbank, potrivit lui Chiritoiu, autoritatea pe care o conduce se afla in dialog cu BNR in privinta acestei tranzactii.

"Eximbank e la aprobarea BNR si la noi. Suntem in dialog unii cu altii, incercam sa ne coordonam sa vedem ce facem cu aceasta tranzactie. La noi, in principiu...noi ne uitam in primul rand la cota de piata. Care e problema la noi? Sa nu apara o banca care e atat de mare sa distorsioneze piata. La noi analiza este mai simpla. La piata de retail ne uitam. Ce ne spun cei de la Eximbank? Ca Romania trebuie sa aiba o banca de dezvoltare care sa se implice in Planul Juncker. Ei si-ar dori ca aceasta banca de dezvoltare sa fie Eximbank si trebuie separata partea comerciala de partea de dezvoltare. Si atunci Eximbank cumpara acea banca comerciala, varsa in ea activitatile comerciale si ramane Eximbank-ul pur si poate deveni banca de dezvoltare", a afirmat Bogdan Chiritoiu.

Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, anunta, in mai, ca institutia pe care o conduce va transfera catre CEC o suma de 900 de milioane de lei pentru capitalizarea institutiei imediat ce va primi acceptul Comisiei Europene.

Citeste si:
CEC Bank, finanțări AGRO IMM Invest: care sunt condițiile și...
CEC Bank, finanțări în...

"Noi am prins in bugetul pe 2019 undeva la 900 de milioane de lei pentru a capitaliza aceasta banca romaneasca (CEC, n.r.) si deja Ministerul Finantelor a trimis Comisiei Europene solicitarea pentru acceptul acestei capitalizari. Imediat ce acest accept vine de la Comisie, Ministerul de Finante transfera aceasta suma catre CEC pentru a creste activitatea CEC in piata", a precizat Eugen Teodorovici in 14 mai.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Setari Cookie-uri