Analistii financiari CFA Romania anticipeaza o depreciere a leului in urmatoarele 12 luni, pana la un curs 4,8823 lei/euro, si o majorare a ratelor de dobanda atat pentru scadentele scurte cat si pentru cele lungi.

"In ceea ce priveste cursul de schimb EUR/RON, aproape 90% dintre participanti anticipeaza o depreciere a leului in urmatoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuala). Astfel, valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8286, in timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8823. Rata anticipata a inflatiei pentru orizontul de 12 luni (ianuarie 2021/ianuarie 2020) a inregistrat o valoare medie de 3,67%. Sunt de remarcat anticipatiile privind majorarea ratelor de dobanda atat pentru scadentele scurte (ROBOR 3M) cat si pentru cele lungi (obligatiuni suverane cu scadenta 5Y denominate in RON), peste 62% si respectiv 64% dintre participantii la sondaj anticipand aceste evolutii", se arata intr-un comunicat al CFA Romania, citat de Agerpres.

Pe de alta parte, in luna decembrie 2019, Indicatorul de Incredere Macroeconomica al Asociatiei CFA Society Romania a crescut fata de luna anterioara cu 4,6 puncte, pana la valoarea de 61,5 puncte (fata de aceeasi luna a anului anterior, Indicatorul a crescut cu 32,8 puncte). Potrivit CFR, aceasta evolutie s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului.

Astfel, Indicatorul conditiilor curente a crescut fata de luna anterioara cu 7,6 puncte, pana la valoarea de 76,4 puncte, iar fata de aceeasi luna a anului anterior, avansul este de 30 puncte. Indicatorul anticipatiilor a crescut cu 3,1 puncte, pana la valoarea de 54,1 puncte, iar fata de perioada similara a anului trecut cresterea este cu 34,2 puncte.

Indicatorul de Incredere Macroeconomica a fost lansat de catre Asociatia CFA Romania in luna mai 2011 si reprezinta un indicator prin intermediul caruia organizatia doreste sa cuantifice anticipatiile analistilor financiari cu privire la activitatea economica in Romania pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul in baza caruia este calculat Indicatorul include si intrebari referitoare la evaluarea conditiilor curente macroeconomice.

Citeste si:
Curs valutar BNR astazi, 9 aprilie: leul de depreciaza fata de euro
Curs valutar BNR astazi, 9...

"Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atat elemente specifice unui indicator de sentiment (incredere) care arata perceptia grupului de analisti membri ai Asociatiei CFA Romania privind evolutia pietelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor si riscurilor, cat si un indicator fundamental de prognoza privind evolutiile cursului de schimb, a ratelor dobanzilor si inflatiei", precizeaza sursa citata.

Sondajul este realizat in ultima saptamana a fiecarei luni iar participantii sunt membri ai Asociatiei CFA Romania si candidatii pentru nivelurile II si III ale examenului CFA.

Indicatorul de Incredere Macroeconomica ia valori intre 0 (lipsa increderii) si 100 (incredere deplina in economia romaneasca) si este calculat pe baza a 6 intrebari cu privire la conditiile curente referitoare la mediul de afaceri si piata muncii si anticipatiile, pentru un orizont de timp de un an, pentru mediul de afaceri, piata muncii, evolutia venitului personal la nivel de economie si evolutia averii personale la nivel de economie.

Pe langa intrebarile necesare pentru calculul Indicatorului de Incredere Macroeconomica, sondajul evalueaza si anticipatiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflatiei, ratele de dobanda, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, conditiile macroeconomice globale si pretul petrolului.

Citeste si:
La cat estimeaza analistii ca va ajunge leul in urmatoarele 12 luni
Analistii financiari...

Asociatia CFA Romania are peste 240 de membri, majoritatea detinatori ai titlului de Chartered Financial Analyst sau candidati pentru unul din cele 3 niveluri ale examinarii care conduce la acordarea acestui titlu. Profesionistii care sunt membri ai Asociatiei CFA Romania lucreaza pentru institutii de reglementare, institutii supranationale, institutii bancare, firme de asigurari, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanta, sectorul public, institutii de invatamant, companii care activeaza in diverse sectoare economice etc.

Sursa foto: Mircea Moira / Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Citește și
La cat estimeaza analistii ca vor ajunge leul si inflatia
Setari Cookie-uri