O analiza realizata de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (BAAR) a scos in evidenta faptul ca pe piata de asigurari de raspundere civila auto RCA exista un numar semnificativ de polite incheiate de firme radiate din baza de date de la Registrul Comertului.

Peste 15.000 de asigurari RCA aflate in vigoare au fost incheiate de firme radiate de la Registrul Comertului, la data de 20 noiembrie 2019. In 6.653 de cazuri asiguratii aveau calitatea de proprietar iar in 8.843 pe cea de utilizator. Pana in prezent, a fost inregistrat un numar de 88 de daune pentru aceste polite RCA.

Potrivit BAAR, o posibila cauza o reprezinta neindeplinirea de catre proprietarii / detinatorii reali ai vehiculelor asigurate a obligatiei legale de transcriere a acestora pe numele lor. Un alt motiv este neindeplinirea obligatiilor legale de notificare a propriilor asiguratori RCA privind schimbarea dreptului de proprietate, de catre persoane care instraineaza vehicule.

Printre efectele nerespectarii acestor obligatii legale se numara:

  • facilitarea evaziunii prin neplata impozitului pe mijloacele de transport de catre adevaratii proprietari;
  • dificultati in stabilirea dreptului la despagubire al persoanei prejudiciate in baza unei polite RCA emise pentru un vehicul al carui detinator real nu este cel din polita de asigurare si actele vehiculului;
  • dificultati in identificarea adevaratului detinator al vehiculului supus obligatiei de asigurare;
  • dificultati in efectuarea regresului impotriva persoanelor vinovate in anumite cazuri prevazute de lege;
  • aplicarea de malus unor persoane care nu mai sunt detinatoarele de drept ale vehiculelor implicate in accidente in cazurile in care aceste persoane incheie asigurari RCA pentru alte vehicule dobandite ulterior;
  • ingreunarea identificarii persoanelor care savarsesc infractiuni sau contraventii cu privire la circulatia pe drumurile publice sau in timpul comiterii altor infractiuni savarsite cu intentie in scopul tragerii lor la raspundere conform legii;
  • sanctionarea contraventionala a persoanelor care nu si-au transcris pe numele lor vehiculul dobandit in termenul prevazut de lege sau care nu au solicitat autoritatilor competente efectuarea modificarilor intervenite in certificatul de inmatriculare / inregistrare al vehiculului.

Pentru a evita situatii de natura celor de mai sus, BAAR recomanda detinatorilor de vehicule sa respecte cerintele legale privind circulatia pe drumurile publice (OUG 195/2002, art 11,18) respectiv cele ce decurg din aplicarea Legii nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule si tramvaie.

BAAR este o asociatie profesionala, de drept privat, independenta si autonoma a tuturor societatilor de asigurare, indiferent de forma de organizare si de statul in care isi au sediul social, care, in baza legii, au dreptul sa practice in Romania asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule (asiguratori RCA) si care indeplineste atributiile de birou
national auto, de organism de plata a despagubirilor, de organism de compensare, de centru de informare, precum si alte atributii conferite prin lege.

Sursa foto: Photo Spirit / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri