Compania de asigurări Omniasig a plătit în 2019 despăgubiri în valoare de peste 821 milioane lei, cu 27% mai mare față de anul anterior. În topul celor mai mari despăgubiri plătite pe liniile asigurărilor de locuințe și property, iar cauzele celor mai multe pagube înregistrate în decursul anului 2019, au fost incendiile.

Pe segmentul asigurărilor de locuințe, cea mai mare despăgubire plătită a fost în valoare de aproximativ 620.000 lei, sumă plătită în urmă unui incendiu izbucnit la mansardă unui imobil. Pe locul al doilea se află o despăgubire plătită pentru o vilă afectată de alunecări de teren, despăgubire în valoare de circa 591.000 lei. A treia despăgubire, de 440.000 lei, a fost plătită pentru o casă afectată de alunecări de teren.

În 2019, pe linia asigurărilor property, una dintre cele mai mari despăgubiri plătite de companie în ultimii ani a fost cea provocată de incendiul de la fabrica de condimente Solina, incident pentru care a fost plătită o despăgubire în valoare de peste 50 milioane lei. Pe locul al doilea, că urmare a unui incendiu izbucnit într-o cameră RMN, declanșat din cauza unui scurtcircuit, se află o despăgubire de peste 3 milioane lei. A treia poziție în topul acestui segment este ocupată de un furt dintr-un depozit, pagubă pentru care a fost plătită o despăgubire în valoare de peste 1,2 milioane lei.

De asemenea, pe segmentul aferent asigurărilor de călătorie, cea mai mare despăgubire, de peste 240.000 lei, a fost achitată în cazul unui traumatism intern, pe teritoriul SUA. Pe a doua poziție se află o despăgubire de peste 140.000 lei, sumă plătită în cazul unui infarct, tot în SUA. Locul al treilea este ocupat de o despăgubire de aproximativ 64.000 lei pentru un accident la ski, în urma căruia asiguratul a suferit o fractură de braț în Austria.

Pe linia asigurărilor CASCO, cea mai însemnată despăgubire însumează aproximativ 780.000 lei și a fost plătită în urma unui accident în care un autocamion care transporta bușteni s-a răsturnat în timpul deplasării. Pe locul al doilea se situează o despăgubire de peste 410.000 lei, pentru un autotractor care a lovit în spate un camion staționat pe banda de urgență.

A treia despăgubire, de 383.000 lei, a fost achitată în cazul unui autocar care se deplasa pe o autostradă din Spania. Șoferul a sesizat o defecțiune, a oprit la timp, a solicitat intervenția pompierilor, însă, autocarul a ars în întregime.

În topul aferent RCA, cea mai mare despăgubire, de peste 3,1 milioane lei a fost plătită în urma unui accident în care un ansamblu format dintr-un autocamion și o semiremorcă a lovit violent un autovehicul staționat regulamentar pe banda de urgență, rezultând vătămarea corporală a trei persoane.

Pe a doua poziție se află o despăgubire de peste 2,6 milioane lei, achitată în cazul unei coliziuni dintre două autovehicule care circulau în sensuri opuse, soldat cu vătămarea corporală a trei persoane. Cea de-a treia despăgubire RCA a fost de peste 2,4 milioane lei, fiind plătită în urmă unui accident în care un autocar a intrat pe contrasens, acroșând un autovehicul. În urma accidentului au fost rănite trei persoane, dintre care una foarte grav.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri