Epidemia COVID-19 se dovedește a avea impact major și asupra economiei globale. Instituțiile financiare internaționale, guvernele, precum și mecanismele economice de cooperare au pregătit o serie de măsuri pentru a reduce impactul negativ pe care această pandemie îl va produce asupra economiei globale. Professional Capital Finance, compania locală de consultanță cu finanțări obținute pentru clienții săi de peste 1,5 miliarde de euro, pune la dispoziția companiilor un set de măsuri de adoptat pe termen scurt pentru a diminua presiunea cauzată de pandemia COVID-19.

Luând în considerare structura de capital a majorității companiilor mici și mijlocii, precum și a companiilor din segmentul marilor corporații, finanțarea datoriilor poate fi considerată drept structura de rezistență nu doar pentru dezvoltarea acestora, ci chiar pentru supraviețuirea acestora. De aceea, băncile sunt pilonul central al acestor măsuri, fiind practic, în prima linie în combaterea efectelor epidemiei COVID-19.

Pe fondul diminuării încrederii consumatorilor în economiile țărilor afectate, consecința imediată va fi aceea că majoritatea companiilor se vor confrunta cu probleme de lichiditate, ca rezultat a scăderii consumului și creșterii ratelor de economisire. Mai mult, chiar dacă întreruperile vor fi temporare, lanțurile de distribuție și aprovizionare vor suferi modificări, punând presiune pe lichidități, fapt ce se traduce într-o necesitate suplimentară de capital de lucru în cadrul companiilor.

Comisia Europeană precum și Banca Centrală Europeană au adoptat un set de măsuri pentru a ajuta băncile să poată să finanțeze nevoia de lichiditate, continuând astfel să își exercite rolul fundamental de a fi actor activ în sprijinirea economiei în contextul COVID-19. Astfel, 1 miliard de euro va fi redirecționat din bugetul Uniunii Europene drept garanție pentru Fondul European de Investiții pentru a încuraja băncile să pună la dispoziție mai multe lichidități pentru companii, care se vor traduce în finanțări de peste 8 miliarde de euro. Mai mult, parametrii de monitorizare prudențială a băncilor comerciale au fost modificați, astfel încât acestea să poată beneficia de mecanisme suplimentare de acces la capital, necesar pentru a fi injectat în economie.

Totuși, chiar și atunci când nivelul optim de lichidități din piață poate fi asigurat prin intermediul canalelor bancare, companiile trebuie să își pregătească strategii interne, care să includă seturi de măsuri administrative, operaționale și financiare ce ar trebui adopatate în diferitele scenarii ale pandemiei COVID-19.

Astfel, Professional Capital Finance pune la dispoziție lista măsurilor imediate ce ar trebui implementate de către companii:

Măsuri administrative

  1. Stabilirea unui centru de gestionare a crizei format din echipa de top management a companiei și stabilirea celor mai eficiente canale de comunicare precum și a protocoalelor de urmat pentru a evita contactul direct ,limitând astfel riscul de extindere a virusului între aceștia;
  2. Definirea unui plan de intervenție care sa prevadă posibilitatea de a transfera responsabilități între membrii echipelor de lucru, în cazul în care situația ar impune;
  3. Stabilirea unei echipe dedicate pentru a colabora cu instituțiile statului și cu autoritățile competente, în vederea monitorizării schimbărilor legislative impuse de starea de urgența și implementarea și comunicarea acestora în cadrul organizației;
  4. Evaluarea infrastructurii IT pentru a permite lucrul la distanță.

Măsuri operaționale

  1. Identificarea funcțiunilor critice în cadrul organizației și dezvoltarea unui set de politici interne pentru lucrul la distanță, acolo unde este posibil. Accesul la locul de muncă ar trebui permis doar angajaților a căror prezență este absolut obligatorie pentru operațiunile companiei. Pentru aceștia, trebuie luate măsuri astfel încât să se poată lucra la distanță de minim 1,5 metri față de alți colegi, precum și măsuri sporite de igienă și asigurarea de consumabile pentru siguranța – măști sau mănuși;
  2. Asigurarea proceselor de dezinfectare cu biocide în linie cu recomandările oficiale pentru a restrânge riscul de contaminare;
  3. Evaluarea lanțului de aprovizionare și a riscurilor de întrerupere. Este necesară identificarea componentelor critice ale ciclului de producție și realizarea unei liste de soluții alternative pentru furnizori de rezervă.
  4. Stocarea inventarului în mai multe facilități de depozitare, pentru a evita riscul de întrerupere a activității în cazul unei proceduri de lockdown.

Măsuri financiare

  1. Evaluarea situației financiare curente a organizației, cu focus pe capitalul de lucru lichiditate și grad de îndatorare;
  2. Realizarea unei liste de scenarii relevante bazate pe datele oficiale referitoare potențialele evoluții ale pandemiei COVID-19 și efectuarea unui stress-test pentru situația financiară a companiei:
    1. Determinarea longevității unei eventuale întreruperi în business și a modului în care aceste posibile întreruperi vor impacta poziția financiară a companiei, în cazuri precum cel al procedurii de lockdown dacă se depistează o posibilă contaminare;
    2. Determinarea posibilelor variații de costuri ale materiilor prime a si modului în care acestea vor impacta producția, ținând cont de posibilele restricții internaționale de transport;
    3. Evaluarea structurii curente de vânzări pentru a determina țara de origine a clienților și modul în care zonele acestora de origine sunt afectate de pandemie;
    4. Evaluarea impactului creșterii costurilor logistice – mai ales în zona cheltuielilor de transport.
  3. Menținerea unei comunicări constante cu instituțiile financiare, oferind raportări constante cu privire la situația generală a organizației, astfel încât să se poată interveni rapid în cazul apariției unor probleme de lichiditate.

Acest set de măsuri poate reprezenta punctul de pornire în elaborarea strategiei companiilor în acest context de incertitudine. Organizațiile trebuie să acționeze rapid si responsabil pentru a putea depăși provocările din perioada imediat următoare.

Despre Professional Capital Finance

Professional Capital Finance este lider pe piața locală de consultanță financiară cu un focus puternic pe servicii de corporate finance, tranzacții sindicalizate, M&A, și private equity investments.

Cu peste 15 ani de experiență și un volum de tranzacții de peste 1,5 miliarde de euro, Professional Capital Finance este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală de profil, cu expertiză pe zona industrială, agricultură și infrastructură și cu un portofoliu ce de clienți ce include atât companii cu capital românesc, cât și companii cu capital extern.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri